Rugăciune şi filantropie la Parohia „Înălţarea Domnului” din Galaţi
Aşezământul cultural-filantropic „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din cadrul parohiei gălăţene „Înălţarea Domnului” şi-a sărbătorit hramul sâmbătă, 13 noiembrie, prin activităţi liturgice, pastoral-misionare şi social-filantropice adresate în special credincioşilor care sunt singuri şi au nevoie atât de sprijin spiritual, cât şi material, mai ales în această perioadă dificilă de pandemie.
După slujba Vecerniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor de la Biserica „Înălţarea Domnului” din municipiul Galaţi pentru a le aduce cuvânt de binecuvântare şi întărire duhovnicească semenilor noştri care trăiesc singuri, mulţi dintre ei fiind bătrâni, văduvi şi văduve, cu rude plecate în străinătate şi divorţaţi. Spre bucuria şi evlavia celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a adus din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
După cuvântul de încurajare şi de mângâiere rostit de Părintele Arhiepiscop, cu multe sfaturi şi îndrumări duhovniceşti din scrierile bogate şi alese ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pomenit la 13 noiembrie, toţi cei prezenţi la eveniment în biserica parohială s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte ale acestui sfânt antiohian.
Întrucât duminică, 14 noiembrie, a fost și lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului, ca semn al comuniunii şi dragostei care biruiesc singurătatea, la finalul întrunirii au fost oferite pachete cu alimente credincioşilor participanţi la eveniment.
Aşezământul cultural-filantropic „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” al Parohiei „Înălţarea Domnului” din Galaţi a fost construit în perioada 2007-2017, fiind amenajat cu toate cele necesare pentru desfăşurarea mai multor activităţi din sfera misionară, cultural-educativă şi social-filantropică. Aşezământul este prevăzut, pe lângă cantina socială, şi cu o sală mare de conferinţe, dar şi cu o bibliotecă ce cuprinde peste 4.000 de volume, reviste şi publicaţii cu un bogat conţinut teologic şi nu numai.