Rugăciunea sau adevăratul sens al existenței
Dacă vreodată s-ar afirma că s-a vorbit și s-a scris prea mult despre rugăciune, ne-am găsi într-o evidentă și îngrijorătoare stare de criză spirituală. Pentru că ne-am vedea confruntați cu un gest radical de refuz al realității religioase evidente, cu o nouă tentativă de reașezare existențială a umanității într-o teorie a absenței lui Dumnezeu, care și ea ar eșua în derizoriu, asemenea unor alte, mai vechi, încercări de a confunda modernismul cu ateismul. Sau, și mai grav, de a condiționa esența modernismului de ateism. Generația noastră este, încă, preocupată de căutarea unei identități spirituale proprii, prin care cunoașterea teologică să fie pusă la adăpost de ispita unei abordări eminamente teoretice.
Este necesar ca abordarea teologică să rămână fidelă tradiției spirituale ortodoxe, așa cum am moștenit-o de la părinții noștri. Să ne apropiem cu onestitate de Cuvântul revelat, cu dorință sinceră de a asculta, a învăța și, mai ales, de a ne ruga. Am afla astfel, și cu ajutorul Sfinților Părinți, că singura reușită personală substanțială devine posibilă nu prin noi singuri, ci prin noi beneficiind de ajutorul Domnului. Să vrem să fim aproape de Dumnezeu. Rugăciunea redevine poarta deschisă către infinita iubire dumnezeiască de care avem nevoie și pe care suntem conștienți că trebuie să o căutăm cu aceeași înfrigurare ca în timpurile, doar formal, declarate ca fiind apuse, dar pe care le simțim mai actuale ca niciodată.
Diaconul Florin Petre aparține acestei noi generații de teologi care se încumetă să fie modernă tocmai prin căutarea neobosită a unui raport ideal dintre tradiție, trăire și cunoaștere. La Florin Petre, studierea profundă și plină de succes a teologiei este înnobilată prin gestul lucid și pios al căutării Adevărului cu sprijinul rugăciunii neîncetate. Lucrarea sa, dedicată Sfântului Ioan Casian și care este intitulată „De la omul exterior către omul interior”, constituie continuarea logică a unei excepționale teze de doctorat, prezentată cu mult succes la Facultatea de Teologie din Strasbourg. Dincolo de exactitatea științifică a studiului, cartea mărturisește constant, la fiecare pagină, credința profundă și dragostea pentru rugăciune a părintelui diacon Florin Petre. Din chiar acest motiv, conținutul cărții este veridic și convingător. Noi, cititorii, suntem chemați să-l urmăm pe autor într-un urcuș spiritual.
Cuviosul Ioan Casian, personalitatea providențială a epocii sale
În primele pagini, Florin Petre atrage atenția asupra unui episod, cel puțin pentru mine, cu adevărat surprinzător. Se pare că Henri Irenee Marrou decidea în anul 1947 să viziteze România, și mai ales Dobrogea, pentru a clarifica definitiv locul unde Sfântul Ioan Casian s-a născut. A existat o dezbatere provocată de mai mulți istorici francezi care susțineau, fără veritabile date științifice, că Sfântul Ioan Casian s-ar fi născut în Provence, nu departe de Marsilia, locul indisolubil legat de viața și activitatea sfântului. Recunosc, nu am auzit niciodată de o vizită a lui Marrou în România, mai ales în 1947, când se instaurase dictatura comunistă și orice legătură cu străinătatea era interzisă. Dar dacă totuși a fost așa, aceasta dovedește deosebita probitate științifică a acestui mare savant, care, deși născut la Marsilia, a dorit să cunoască adevărul și nu s-a lăsat ghidat de vreun sentiment de patriotism local. Poate, mă gândesc, o asemenea vizită nu este cu totul exclusă, chiar dacă neobișnuită în contextul istoric al anului 1948, și ar explica consecvența cu care Marrou a susținut condamnarea marxismului militant în cadrul Conciliului Vatican II. În același timp, faptul că Marrou a fost preocupat de studierea vieții și operei Sfântului Ioan Casian ne întărește în certitudinea că studierea bizantinologiei devine semnificativă mai ales prin stăruința de a căuta și descoperi punctele comune cu teologia. În acest fel, epoca bizantină se creionează substanțial ca parte fundamentală a istoriei universale, fiind mai mult decât o simplă perioadă istorică de tranziție între antic și modern. Acum, în acest timp, Europa devine creștină și dezvoltă spiritualitatea care îi va rămâne pentru eternitate specifică.
Părintele Florin Petre îl descrie pe Sfântul Ioan Casian ca fiind personalitatea providențială a timpului său, omul care gândește în limba greacă și scrie în limba latină, și din acest motiv un deschizător de drum într-un ținut, sudul Galiei, unde până la venirea sa nu exista nici o mănăstire. De aici necesitatea unei învățături care să fie în același timp practică și duhovnicească, să întărească credința și să fie aplicabilă oricărui început de viață ascetică. Sfântul Ioan Casian este un întemeietor de mănăstiri, dar și ziditor spiritual, un teoretician al rugăciunii, dar și un ascet în sensul cel mai curat al termenului. La Marsilia, mănăstirea sa, „Sfântul Victor”, s-a dezvoltat și a rămas, fiind mai departe lăcașul care străjuiește impunător și etern intrarea în port. Chiar dacă, aflăm din notițele făcute de Alexandre Dumas pe când pregătea romanul „Contele de Monte Cristo”, prin anul 1820, călugării de la Saint Victor erau preocupați mai mult de cele lumești, erau lacomi de bani, locuiau în apartamente scumpe în oraș și duceau o viață mondenă. Din fericire, lucrurile s-au schimbat, cel care vizitează astăzi mănăstirea resimte imediat în acest loc binecuvântat moștenirea Sfântului Ioan Casian, în virtutea faptului că binele și iubirea de frumusețe duhovnicească înving întotdeauna.
O editură care certifică valoarea cărții
Faptul că această carte a apărut la Editura Cerf în cadrul colecției Patrimoines vorbește de la sine despre valoarea acestui text. Părintele Florin Petre readuce în atenția occidentalilor personalitatea unui sfânt care a fost un creștin european, în sensul modern al termenului, un erudit și un mistic, dovedind că nu există nici o contradicție în așezarea împreună a acestor calități excepționale. Este important ca un teolog ortodox să prezinte într-o ediție occidentală importanța textelor Sfântului Ioan Casian, ținând cont de reținerea pe care teologia romano-catolică tradițională a avut-o față de acesta. Încă în ediția germană din 1879 a operei complete al lui Ioan Casian se atrăgea atenția că anumite texte pot fi considerate ca suspecte de semipelagianism, sau în orice caz în contradicție cu învățătura augustiniană. Edițiile recente din Germania au renunțat la această precizare. Noul interes pentru Ioan Casian, mai ales în mănăstirile benedictine, poate să constituie un alt subiect captivant de dialog între tinerii teologi români și occidentali.
Textul părintelui diacon Florin Petre este din nou o dovadă că teologia ortodoxă are capacitatea de a se reactualiza neîncetat, dovedind forța învățăturii ortodoxe de a fi pe înțelesul fiecărei generații. Prin voia Domnului și credința sinceră a oamenilor.