Rugăciuni de pocăinţă şi binecuvântare la începutul postului

În prima zi din Postul Mare, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârşită la Catedrala patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Numeroşi credincioşi au trecut luni seară pragul Catedralei patriarhale, pentru a pune început postului prin rugăciunile şi cântările de pocăinţă ale slujbei Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Alcătuit dintr-o mulţime de stihuri prin care se cere în mod repetat iertarea păcatelor, mila şi ajutorul lui Dumnezeu, acest imn liturgic sensibilizează sufletul, îndemnându-l la pocăinţă şi nădejde. Prima parte a acestui canon a fost citită luni seara, la Catedrala patriarhală, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură prin care a explicat credincioşilor înţelesurile şi folosul Postului Mare, care este pregătirea noastră pentru Sfintele Paşti, "ca trecere de la moarte la viaţă, de la păcat la virtute, de la întunericul păcatului la lumina faptelor bune, de la îmbuibare şi lăcomie la înfrânare şi sobrietate duhovnicească, de la lenevire şi nepăsare privind mântuirea sufletului la o stare de nevoinţă, de activitate duhovnicească a minţii şi a trupului". Postul, semn al iubirii noastre faţă de Dumnezeu Preafericirea Sa a arătat celor prezenţi care sunt motivele principale ale postirii în Biserica Ortodoxă. "Postim pentru trei motive principale, şi anume: postim ca să ne rugăm mai mult şi mai bine, postim ca să ne pocăim mai intens, mai sincer şi mai smerit şi postim pentru ca să ne împărtăşim mai des. Noi postim nu pentru că urmăm nişte reguli stricte, impuse de Biserică, ci postim pentru că îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile pe care ni le dă El. Îl iubim pe El, Dăruitorul, mai mult decât hrana materială, decât confortul sau decât succesul nostru. Postul este un semn al iubirii noastre faţă de Dumnezeu", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preocupare pentru realităţile duhovniceşti netrecătoare Patriarhul României a explicat că noi postim nu ca să urmăm un obicei, ci ca să fim în comuniune cu Hristos, Cel care a postit şi S-a rugat în pustie 40 de zile şi 40 de nopţi fără să mănânce nimic şi a biruit toate ispitele diavoleşti, care propuneau o existenţă egoistă, fără legătură cu Dumnezeu şi fără iubire milostivă faţă de semeni. "Postul pune mintea noastră în starea de a se îndrăgosti de cele veşnice şi netrecătoare. Renunţăm la hrana trecătoare sau o diminuăm, pentru a ne preocupa mai mult de realităţile duhovniceşti netrecătoare, de sfinţenie, de bucuria şi pacea pe care le dăruieşte Duhul Sfânt omului postitor şi rugător. Unii credincioşi simt după ce trece postul un anumit regret pentru că a trecut prea repede, fiindcă s-au obişnuit atât de mult cu bucuria rugăciunii încât constată că dacă mănâncă prea multe bucate de dulce nu se mai pot ruga atât de bine, cum s-au rugat în timpul postului", a arătat Preafericirea Sa. Postim ca să ne pocăim mai intens, mai sincer şi mai smerit Întâistătătorul Bisericii noastre a mai spus că, în această perioadă, noi intensificăm rugăciunile noastre, însoţindu-le de metanii şi de cântări care ne îndeamnă la pocăinţă. "Al doilea motiv pentru care postim este pocăinţa sinceră, smerită şi profundă. S-a constatat că atunci când omul se află în stare de post, se roagă mai fierbinte şi se pocăieşte mai adânc. În general, oamenii care postesc şi se roagă primesc darurile lacrimilor pocăinţei. Acestea sunt lacrimile căinţei pentru păcatele săvârşite, dar, după iertarea păcatelor, ele se transformă, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul, în lacrimile bucuriei. El vorbeşte despre întristarea cea de bucurie aducătoare. În timpul postului, ne pocăim mai mult pentru păcatele noastre, cerem ajutorul lui Dumnezeu şi când simţim iertarea pentru păcatele noastre, după Spovedanie, simţim şi cum începe să învieze sufletul nostru din moartea păcatului, cum începe să se elibereze de un trecut întunecos şi apăsător, deschizându-se de lumina vieţii sfinte a lui Hristos. În vremea aceasta a postului ne ajută şi cântările de pocăinţă. În mod deosebit, cea mai frumoasă, bogată şi profundă cântare de pocăinţă sau plângere de căinţă pentru păcate este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în care mila lui Dumnezeu se cere prin cuvintele "Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă", astfel încât această rugăciune scurtă şi ritmată devine respiraţia Bisericii ca Trup tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt în stare de pocăinţă", a spus Preafericirea Sa. Postim ca să ne împărtăşim mai des Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat, în cuvântul de învăţătură, importanţa şi necesitatea împletirii postului cu împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, în Taina Sfintei Euharistii. "În această perioadă când reducem hrana materială, sporim hrana duhovnicescă, prin citirea cărţilor sfinte, prin înmulţirea rugăciunilor şi, mai ales, prin împărtăşirea mai deasă. Ne împărtăşim mai des cu Hristos nu numai sâmbăta şi duminica, atunci când se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, ci şi atunci când se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai-înainte sfinţite. Ne împărtăşim mai des cu Hristos ca să simţim prezenţa lui vindecătoare şi sfinţitoare în noi, care ne ridică din moartea păcatului şi ne dăruieşte bucuria Învierii", a spus PF Patriarh Daniel.