Rugăciuni în penitenciare
- Pomenirea minunii „închinării“ cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru a ocazionat în ziua de 16 ianuarie a acestui an numeroase manifestări liturgice, catehetice şi filantropice. Acestea i-au vizat în mod special pe cei aflaţi în detenţie din cadrul celor trei penitenciare care se află pe teritoriul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, din municipiile Galaţi şi Brăila, împreună cu Centrul pentru minori şi tineri de la Tichileşti, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. În acest sens, la iniţiativa şi cu binecuvantarea IPS Casian, Sectorul social- misionar al eparhiei, în colaborare cu conducerea penitenciarelor respective, a organizat, cu ocazia acestei sărbători, programe pastoral-misionare şi social-filantropice, care s-au desfăşurat simultan în capelele penitenciarelor menţionate. La unitatea de maximă siguranţă din Galaţi, programul condus de preotul delegatul eparhial, pc pr. protoiereu Eugen Buruiană, a debutat cu citirea vieţii şi a acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, continuând cu lecturarea biblică a momentului în care s-a săvârşit minunea „închinării“ cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat şi la penitenciarul din Brăila, delegat fiind consilierul Sectorului social-misionar al Arhiepiscopiei, pr. Ionel Rotaru. Deţinuţii prezenţi la manifestări au primit din partea parohiilor implicate în acest program daruri, constând în iconiţe, cărţi de rugăciune şi pachete de alimente. În cadrul unităţii de detenţie pentru minori Tichileşti, ziua pomenirii acestei minuni a debutat cu oficierea în capelă a Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, delegat al arhiepiscopiei fiind pr. protoiereu Gheorghe Marinescu. Preoţii şi credincioşii din parohiile Tichileşti, Chiscani şi Ţibăneşti, prezenţi la această manifestare, au oferit pachete cu cele de trebuinţă persoanelor private de libertate.
- Sâmbătă, 16 ianuarie, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Tulcea a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. La slujbă au participat aproximativ 100 de persoane private de libertate – bărbaţi şi femei – care sunt încarcerate aici, informează Episcopia Tulcii. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor de deţinuţi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Episcop Visarion a rostit un cuvânt de învăţătură evidenţiind însemnătatea acestei zile în care Biserica cinsteşte lanţurile pe care Sfântul Apostol Petru le-a purtat pentru Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi zelul misionar al apostolilor care au trecut cu toţii prin temniţe şi lanţuri pentru că propovăduiau noua învăţătură a păcii şi a dragostei. Un emoţionant cuvânt de mulţumire a fost rostit la final de unul dintre deţinuţi, apoi toţi participanţii la Sfânta Liturghie au fost miruiţi, primind câte o carte de rugăciuni şi alte daruri.