S-a înființat Societatea Română de Transplant Medular
Pentru dezvoltarea activităţii de transplant medular în bolile hematologice şi ne-hematologice în România, zilele acestea s-a înființat Societatea de Transplant Medular. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii societăţii susțin că urmăresc realizarea şi coordonarea cercetării ştiinţifice în această ramură medicală, la nivel naţional, formarea profesională continuă, precum şi asigurarea activităţii de supervizare pentru tehnicile de transplant medular şi de celule stem. „În cadrul Societăţii Române de Transplant Medular ne propunem să venim în sprijinul bolnavilor care au nevoie de acest tip de transplant, prin susţinerea dezvoltării acestor proceduri în România, asigurând, prin membrii societăţii, expertiza necesară extinderii activităţii de transplant medular. Ne dorim să creăm un cadru de cercetare ştiinţifică în domeniu, precum şi de formare profesională continuă, care să le faciliteze profesioniştilor implicaţi în realizarea transplantului medular accesul la cele mai noi informaţii, pentru îmbunătăţirea permanentă a practicii clinice”, a explicat conf. dr. Alina Tănase, preşedintele societăţii, citată de Agerpres. Totodată, medicul a afirmat că societatea vizează stabilirea de parteneriate cu organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale active în această zonă medicală, pentru a aduce la cunoştinţa medicilor români progresele din domeniu, şi se bazează pe o colaborare fructuoasă cu autorităţile din sistemul de sănătate în demararea unor strategii şi programe naţionale de sprijinire a activităţilor de transplant medular. Potrivit aceleiaşi surse, în România, activitatea de transplant medular este concentrată în patru centre: Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Spitalul Clinic Colţea.