„Să alegem calea smereniei pentru a ne pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului”

În Duminica a 33‑a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, 1 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. Biserica Ortodoxă a intrat, începând cu această duminică, în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de pregătire duhovnicească alcătuită din zece săptămâni până la sărbătoarea Învierii Domnului.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat semnificațiile perioadei liturgice a Triodului: „Începând de aseară, cu slujba Vecerniei, am intrat în perioada din anul bisericesc numită a Triodului, după cartea cu același nume, folosită în această perioadă la strana bisericii. Este rânduiala unei perioade de zece săptămâni care ne pune înainte cele mai frumoase cuvinte ale Evangheliei și printre cele mai inspirate rugăciuni și cântări, care ne îndeamnă să ne pocăim, să ne întoarcem către Dumnezeu, pentru a întâmpina altfel decât suntem acum marea sărbătoare a Învierii Domnului. Începând cu ziua de Paști, o altă perioadă, aceea a Penticostarului, va fi prezentă în slujbele Bisericii și în atenția noastră”.

Ierarhul a subliniat, în continuare, cât de prețioasă este smerenia în viața duhovnicească a fiecărui creștin: „Din toate aceste cuvinte ale perioadei Triodului, pe care le ascultăm la Sfânta Liturghie sau la slujbele de Vecernie și de Utrenie, pilda din această primă duminică a Triodului este plină de învățături. Mântuitorul, mergând adeseori în templul din Ierusalim, de multe ori însoțit de ucenicii Săi, a văzut atitudini și persoane diferite, despre care a vorbit ucenicilor, încercând să‑i învețe ceea ce era cu adevărat important de urmat atât de către ei, cât şi de către cei care aveau să le asculte cuvintele. Odată, Mântuitorul a vorbit despre o femeie care, venind la templu în Ierusalim, a pus în cutia templului tot ceea ce avea. Să nu credeți că era o persoană importantă, care venise însoțită de slujitori sau de persoane care s‑o admire ori s‑o aprecieze. Era văduvă şi avea doar doi bănuți, singura ei avuție, şi i‑a pus în cutia templului cu regretul că nu a putut oferi decât atât. Mântuitorul a spus că ea a oferit mai mult decât toți ceilalți.

De asemenea, Mântuitorul ne vorbește despre doi oameni care s‑au urcat la templu să se roage. Nu știm numele lor, vârsta sau de unde veneau, dar știm condiția lor socială, recunoscută după îmbrăcăminte și felul de a fi. Unul era fariseu. Fariseii, mai ales în perioada secolului al II‑lea până la sfârșitul secolului I după Hristos, constituiau un partid politic și religios deosebit de important în societatea de atunci. Aceștia încercau să păstreze Legea, țineau foarte mult la respectarea zilei de sâmbătă, credeau în înviere și în viața viitoare, dar aveau un comportament care, de multe ori, îi irita pe contemporani. Mântuitorul i‑a atenționat de mai multe ori, numindu‑i «pui de vipere», pentru că mulți dintre ei manifestau dispreț față de aproapele lor. Le‑a spus că au lăsat partea cea mai importantă a Legii, mila, dreptatea și iubirea, şi că: «Înconjurați marea și uscatul ca să faceți un prozelit, iar când l‑ați făcut, îl faceți fiu al gheenei». Totodată, le‑a atras atenția că le place să se roage îndelung, de ochii oamenilor, astfel că rugăciunea lor nu se îndrepta către Dumnezeu, ci către aprecierea celor din jur. Mântuitorul spune totul în concluzia acestei pilde: rugăciunea fariseului era spusă cu voce tare, plină de laudă de sine și de dispreț față de aproapele. El nu a cerut nimic de la Dumnezeu, fiind autosuficient și convins că nu mai are nimic de schimbat în viața lui. Spre deosebire de el, vameșul, disprețuit de toți, nu îndrăznea nici să‑și ridice ochii spre cer, ci, bătându‑și pieptul, spunea: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!»”

Preasfinția Sa a subliniat cât de importantă este smerenia în urcușul duhovnicesc al creștinilor: „Concluzia Mântuitorului este limpede, vameșul s‑a întors mai îndreptat la casa lui decât cel care se considera drept și îi disprețuia pe ceilalți. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că fariseul nu a fost osândit pentru post sau pentru zeciuială, ci pentru mândria lui: «Mândria este un hoț care fură comoara inimii!» Vameșul, prin smerenie, a dobândit totul. Sfântul Efrem Sirul spune că smerenia vameșului a cântărit mai mult decât toate cuvintele și faptele fariseului! (...) Evanghelia acestei duminici ni se adresează tuturor. Să alegem calea smereniei, la începutul perioadei Triodului, pentru a ne pregăti cum se cuvine pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.