Să avem în suflete nădejdea Învierii şi în inimi bucuria veşniciei

† IOACHIM

Episcopul Huşilor După ce face o remorare graduală a evenimentului sfânt al Învierii, Preasfinţitul Ioachim, Episcopul Huşilor, accentuează, în scrisoarea pastorală a Preasfinţiei Sale, realitatea de netăgăduit a Învierii Domnului, fundamentându-şi expunerea pe spusele celor care L-au văzut pe Hristos Cel înviat. „Adevărul Învierii Domnului este confirmat pentru istorie şi pentru toate veacurile, prin arătările Mântuitorului de la Înviere până la Înălţarea Sa, precum şi prin cea de pe drumul Damascului, când a avut loc convertirea Sfântului Apostol Pavel. Văzând pe Iisus înviat din morţi, Sfânta Fecioară Maria, maica Sa, glăsuieşte: «Fiul meu şi Dumnezeul meu, măresc Învierea Ta cea mai presus de cuvânt». «Am văzut pe Domnul şi am vorbit cu El» (Ioan 20, 8), spunea ucenicilor Maria Magdalena. Mi-a poruncit să merg la fraţii Lui şi să spun că El se va sui la Tatăl Său şi la Tatăl nostru, şi la Dumnezeul Său şi la Dumnezeul nostru. «Am văzut pe Domnul. I-am cuprins picioarele şi ne-am închinat Lui», ziceau femeile mironosiţe, care veniseră în zorii zilei să vadă mormântul. Iar «El ne-a poruncit să dăm de veste fraţilor Săi să meargă în Galileia şi acolo îl vor vedea» (Matei 28, 9-10). Sfântul Evanghelist Ioan «a crezut» că Mântuitorul a înviat, după ce a văzut că: «mormântul era gol» (Ioan 20, 8) iar Sfântul Apostol Petru precizează că Mântuitorul i s-a arătat «viu» (Luca 24, 34). «Am văzut pe Domnul». A mers cu noi pe cale de la Ierusalim la Emaus şi ne-a tâlcuit Scripturile, dovedindu-ne că Hristos trebuia «să pătimească şi să intre în slava Sa» (Luca 24, 13 şi Luca 24, 16), mărturiseau doi dintre ucenicii apostolilor, Luca şi Cleopa. Ei vorbeau cu El, dar nu ştiau că este Mântuitorul. La binecuvântarea şi frângerea pâinii «li s-au deschis însă ochii lor şi au cunoscut că este El; şi El s-a făcut nevăzut de ei» (Luca 24, 30-31). «Într-adevăr, Domnul a înviat şi S-a arătat Lui Simon», mărturiseau apostolii, împreună cu cei ce se ţineau de ei, în faţa celor care veniseră de la Emaus (Luca 24, 33-34). Tot în Duminica Învierii, Mântuitorul S-a arătat Sfinţilor Apostoli, afară de Toma (Ioan 20, 19-24), când mănâncă împreună cu ei şi le grăieşte: «Vedeţi mâinile şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum mă vedeţi pe Mine că am...» (...)“ Preasfinţitul Ioachim îşi încheie pastorala cu îndemnul de a ne strădui să devenim „fii ai Învierii“, aducând bucurie şi acolo unde nădejdea învierii abia răzbate. „Sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor, ziua Învierii Domnului aduce bucurie în toate casele şi în toate inimile credincioşilor. Sfânta Înviere fiind izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu şi în învierea cea de obşte la care vom fi şi noi părtaşi, să avem deplină încredere în biruinţa vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului şi a binelui asupra răului. Având deci în sufletele noastre nădejdea Învierii şi în inimi bucuria veşniciei, în această luminată zi a Sfintelor Paşti şi întotdeauna, cunoscând că «roada Duhului este dragostea, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» (Galateni 5, 22), să ne străduim a le împlini pe acestea pentru a ne învrednici să devenim «fii ai Învierii» (Luca 20, 36). Să ne întoarcem la credinţa şi puritatea morală a părinţilor şi strămoşilor noştri şi să facem ca bucuria Învierii Domnului să lumineze în spitale, în azile şi orfelinate, în căminele de bătrâni şi penitenciare, precum şi în casele celor lipsiţi şi neajutoraţi (...).“