Să creştem copiii în lumina credinţei creştine

- Mesajul PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul vizitei la parohia Sfântul Apostol Andrei din Arganda del Rey, Spania, sâmbătă, 17 aprilie 2010–

Înalt Preasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre, Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi, Stimate autorităţi locale, Iubiţi credincioşi şi credincioase, Hristos a înviat! Dorim să exprimăm bucuria întâlnirii şi a comuniunii cu toţi clericii şi credincioşii ortodocşi români care ne-au întâmpinat aici, la parohia "Sfântul Apostol Andrei" din Arganda del Rey. În mod deosebit apreciem implicarea acestei comunităţi, ca şi a altor comunităţi ortodoxe române din Spania, în organizarea Şcolii parohiale. Într-o lume mereu în schimbare şi într-o societate secularizată dar care are, în acelaşi timp, nevoie de iubirea lui Dumnezeu şi de prezenţa Bisericii, aceste eforturi de încurajare, cultivare şi păstrare a valorilor eterne ale credinţei ortodoxe străbune, sădite în poporul român de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al tuturor românilor şi al comunităţii ortodoxe române din Arganda del Rey, sunt mărturii minunate ale dreptei credinţe. Virtuţile cultivate şi încurajate în cadrul orelor de educaţie religioasă sunt necesare sănătăţii spirituale din familie şi din societate. Educaţia religioasă îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, iubirea eternă a fiinţei umane, adevărul existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului generos. Biserica propune astfel valori care pot să depăşească moartea biologică şi să dea sens, prin perspectiva veşniciei, chiar de la început, vieţii copiilor. Valorile transmise prin educaţia religioasă sunt strict necesare, întrucât ele reprezintă pentru copii şi tineri un reper esenţial şi un liant între cunoştinţele teoretice dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare. Educaţia religioasă oferă copilului o perspectivă ortodoxă asupra vieţii, un mod general de a înţelege lumea şi viaţa, de a o explica, de a formula raţionamente cognitive şi judecăţi morale. Ea reduce, astfel, efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie şi oferind copiilor şi tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. Educaţia religioasă se deosebeşte esenţial de propaganda sau de campaniile publicitare pe care omul contemporan este silit să le consume zilnic prin mass-media, de comunicarea simplificată, reducţionistă. Ea are nevoie de liberă alegere, de efort personal, integrându-se într-o Tradiţie care este Sfântă Tradiţie şi înseamnă iniţiere şi urcuş duhovnicesc treptat în sânul Bisericii. De aceea, educaţia tinerilor şi a copiilor este o "artă", şi nu una întâmplătoare, ci cea mai însemnată dintre arte. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens: "Nu există nicio altă artă mai mare decât aceasta... căci ce este egal cu faptul de a armoniza sufletul şi de a forma gândirea tânărului?" (Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-şi crească copiii). Cultura europeană este intim legată de cultul Bisericii, în calitatea ei de comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare. De aceea, fără educaţie religioasă nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent creştin şi nu putem preţui catedralele, mânăstirile, bisericile, operele de artă în marea lor majoritate inspirate de credinţa religioasă. Aceasta explică de ce în marea majoritate a ţărilor europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public, având un rol recunoscut şi apreciat în societate, cu implicaţii profunde în dezvoltarea socio-culturală. În România, până la momentul adoptării "Legii instrucţiunii publice" din 1864, învăţământul s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii. Primele şcoli şi tipărituri din România au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale au pus în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Reintroducerea Religiei în sistemul de învăţământ public, de unde a fost îndepărtată de către regimul comunist ateu în anul 1948 în mod forţat şi contrar tradiţiei româneşti, reprezintă, deci, un act de reparaţie morală şi nu o "noutate" sau o decizie pripită. Astfel după anul 1990 s-a redat unui popor eminamente religios dreptul de-a fi el însuşi în modul de a-şi educa tineretul în lumina Evangheliei iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim o cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă, şi în deosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale. Astăzi, copiii participă cu bucurie la orele de religie din învăţământul preuniversitar, ca şi la activităţile extraşcolare organizate în legătură cu această disciplină, precum Olimpiada Naţională de Religie. De asemenea, şcolile teologice (seminarii şi facultăţi), aflate sub dublă jurisdicţie – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Patriarhia Română – se bucură de aprecierea părinţilor elevilor şi studenţilor, deoarece promovează valorile tradiţionale ale poporului român, cultivă valorile morale şi intelectuale ale copiilor lor, intensifică relaţiile interumane şi formează caractere. Aceste instituţii sunt o expresie lăudabilă a parteriatului Stat-Biserică. De asemenea, în parteneriat cu unele organizaţii neguvernamentale, Patriarhia Română desfăşoară o intensă lucrare pastoral-misionară la nivelul întregii ţări, prin Programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi prin Proiectul "Alege şcoala!", finanţat din fonduri europene. Participând la "şcoala de duminică", la concursuri şi la tabere de creaţie, copiii din mediul rural şi urban sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază şi în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală. În acest an, declarat în Patriarhia Română "An omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti", catehetul creştin trebuie să demonstreze că simplitatea credinţei nu înseamnă nicidecum simplificare. Omul contemporan, prins în sistemul unei societăţi consumiste, se grăbeşte şi caută să simplifice tocmai ceea ce este esenţial, adică nuanţele care ţin de viaţa profundă a fiinţei umane. De aceea, cateheza trebuie să-i înveţe pe copii să se ferească de superficialitate şi să ia în consideraţie cauzele, finalităţile, relaţiile de anterioritate sau posterioritate. Felicităm pe Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei, al Spaniei şi Portugaliei, pe părintele paroh Ioan Ciprian Farcaş, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească de aici, luminată de evlavie creştină şi simţire românească, pe toţi binefăcătorii şi ajutătorii acestei parohii, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn, de spiritualitate şi demnitate creştină. Binecuvântăm pe toţi cei ce ostenesc în această nobilă lucrare de catehizare şi de formare duhovnicească din cadrul Şcolii parohiale, precum şi pe toţi elevii ei. Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel înviat, să ocrotească această parohie şi pe toţi închinătorii şi binefăcătorii ei, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei patronul sau ocrotitorul spiritual al României, al tuturor românilor şi al acestei biserici din Arganda del Rey!