Salariu de 1.400 de lei pentru profesorii debutanţi

Data: 12 Noiembrie 2008

Guvernul a decis, luni, printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu până la 28%, de cele mai mari creşteri, în procente, urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse. Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie şi de la 1 septembrie 2009. Un debutant cu studii superioare va fi plătit începând cu viitorul an şcolar cu 1.399 de lei, faţă de 1.134 de lei, în prezent.

Salariile profesorilor vor fi majorate între 3%, în cazul cadrelor didactice din sistemul preuniversitar cu venituri ridicate, şi 28%, pentru personalul cu salarii pornind de la 630 de lei, o treime din bani urmând să fie acordaţi în luna martie, iar două treimi din sumă - în luna septembrie 2009. Executivul a arătat că noua ordonanţă abrogă dispoziţiile OUG de prorogare a termenului de majorare a salariilor cu 50%. Un debutant cu studii superioare va fi plătit începând cu viitorul an şcolar cu 1.399 de lei, faţă de 1.134 de lei, în prezent. Salariul de bază lunar al unui profesor cu gradul didactic I, studii superioare şi o vechime cuprinsă între 6-10 ani, din sistemul preuniversitar, va creşte de la 1.416 lei la 1.599 de lei, în septembrie 2009. Pentru o vechime între 10-14 ani, un profesor cu gradul didactic I şi studii superioare va încasa anul viitor mai mult cu 195 de lei, ajungând la 1.611 lei salariu de bază lunar. Pentru o vechime de 25-30 de ani, un astfel de profesor va câştiga 1.991 de lei, cu 99 de lei mai mult decât în prezent, iar un cadru didactic de această categorie cu vechime de peste 40 de ani va fi remunerat cu 2.294 de lei, tot cu 99 de lei în plus. Un profesor cu grad didactic II şi vechime de 6-10 ani va avea 1.424 de lei, faţă de 1.212 lei, iar cei cu vechime de peste 40 de ani va avea 1.918 lei, faţă de 1.828 de lei. Un debutant cu studii medii va fi plătit cu 1.149 de lei, cu 181 de lei peste nivelul de salarizare actual. Indemnizaţia de conducere a unui director de şcoală gimnazială sau de liceu va fi între 25-35% din salariul de bază, iar cea a unui director de grădiniţă sau şcoală primară va fi între 15-25% din salariul de bază. Directorul unei unităţi de învăţământ dintr-un judeţ va avea dreptul la o indemnizaţie de conducere de până la 50% din salariul de bază. Preparatorii şi asistenţii vor avea acelaşi salariu Salariul minim de încadrare al unui preparator debutant va fi majorat de la 1.298 de lei la 1.499 de lei. Salariul minim al unui preparator cu vechime cuprinsă între 6-10 ani va fi majorat de la 1.344 de lei la 1.524 de lei, iar salariul maxim de încadrare va ajunge la 1.872 lei. Salariul minim de încadrare al unui asistent universitar debutant va fi majorat, în septembrie 2009, de la 1.414 lei la 1.544 de lei. Pentru un asistent universitar cu vechime între 6-10 ani, salariul de încadrare va fi majorat, în septembrie 2009, de la 1.460 de lei la 1.629 de lei. Salariul maxim pentru un asistent cu o vechime de 10 ani va fi de 1.871 de lei. Pentru un conferenţiar universitar cu vechime de 6-10 ani, salariul minim va fi de 1.700 lei, de la 1.676 lei, iar salariul maxim de bază va rămâne la 2.914 lei. Conferenţiarii cu vechime cuprinsă între 10-15 ani vor avea salariul minim de încadrare de 2.049 de lei. Limita minimă şi cea maximă de salarizare a unui profesor universitar cu vechime de 10-15 ani va fi menţinută la 2.916 lei, respectiv la 5.748 de lei. Pentru o vechime de 25-30 de ani, limita minimă de salarizare a unui profesor universitar rămâne la 3.477 de lei, iar limita maximă nu coboară sub 6.498 de lei. La o vechime de peste 40 de ani, limita minimă de salarizare a unui profesor universitar este păstrată la 4.324 de lei, iar limita maximă se menţine la 8.081 de lei. Ordonanţa de urgenţă mai prevede ca indemnizaţiile de conducere să fie de minimum 35% şi de maximum 45% din salariul de bază în cazul rectorilor, de maximum 30% în cazul unui decan şi de cel mult 25% pentru un şef de catedră.