Şapte erori frecvente în folosirea antibioticelor
Un studiu al prof. Mircea Angelescu, prezentat în cadrul aniversării Zilelor Ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", ce se desfăşoară în această perioadă, arată cele mai frecvente erori în utilizarea antibioticelor. Astfel, şapte dintre cele mai întâlnite astfel de greşeli sunt: lipsa diagnosticului clinic, nefolosirea sau interpretarea greşită a datelor de laborator, indicaţii nejustificate, alegerea greşită a antibioticelor sau a asocierilor, greşeli în conducerea tratamentului, utilizarea abuzivă a antibioticelor în scop profilactic şi greşeli în tehnica de administrare. Din păcate, de cele mai multe ori antibioticele sunt folosite în orice stare febrilă, cu diagnostic neprecizat în bănuiala unei infecţii. Tratamentul "la întâmplare" sau "pe încercate", nefundamentat pe criterii raţionale (de probabilitate sau cel puţin empirice), recurgerea la raţionamente simpliste şi simplificatoare de genul "febră înseamnă infecţie, înseamnă antibiotice" reprezintă, în opinia medicilor, atitudini care duc la eşec terapeutic sau la modificarea evoluţiei clinice a bolii, împiedicând stabilirea ulterioară a diagnosticului (mascare clinică şi bacteriologică), se explică în studiu.