Sărbătoare cu ramuri umbroase la Catedrala Patriarhală

După ce, în ajunul sărbătorii Floriilor, credincioșii bucureșteni au participat la tradiționalul pelerinaj organizat în centrul Capitalei, duminică, 28 aprilie, aceștia au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită în cinstea marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. La Catedrala Patriarhală, slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Potrivit rânduielii îndătinate, veşmintele liturgice folosite de slujitori au avut culoarea verde, simbolizând biruinţa vieţii asupra morţii şi revărsarea harului şi binecuvântării Duhului Sfânt. În amintirea momentului Intrării Domnului în Ierusalim, credincioşii care au venit în această zi la Catedrala Patriarhală au primit, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, ramuri binecuvântate de salcie și stâlpări de finic, sfințite în cadrul slujbei Utreniei, precum și pachete cu anafură și iconițe.

După citirea pasajului evanghelic al acestei duminici (Ioan 12, 1-18), Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii cu care debutează evenimentele Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului: „Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, îna­inte de Pătimirile Sale, este relatată de toți cei patru evangheliști. Ne surprinde de fiecare dată atitudinea poporului de atunci, care L-a întâmpinat pe Iisus la porțile cetății cu stâlpări și cu strigăte de bucurie. Tot de fiecare dată îi judecăm, parcă, pe cei de atunci pentru atitudinea lor, acuzându-i de nestatornicie și inconsecvență. Din cele petrecute în următoarele zile după intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim vedem cât de schimbători pot fi oamenii, care astăzi sunt alături de Iisus, strigând cu bucurie «Osana!», iar peste câteva zile, plini de ură, vor striga «Răstignește-L!»”.

Ierarhul a explicat contextul social și politic din vremea Mântuitorului, arătând că poporul iudeu aștepta un eliberator care să îndepărteze, prin orice mijloc posibil, jugul stăpânirii romane, neînțelegând duhul smereniei în care Domnul a venit la poporul Său: „Între cei prezenți, cu siguranță tăcuți acum, se aflau și mai-marii poporului evreu. Simțind că era amenințat statutul lor, Îl urau pe Iisus. Deși așteptau şi ei venirea lui Mesia, se temeau că îşi vor pierde funcțiile şi privilegiile pentru că, în împietrirea inimii lor, doreau ca Mesia să vină cât mai târziu, pentru a nu pierde avantajele materiale şi politice din Sinedriu sau de la Templu. Erau deja afectați şi îngrijorați de atitudinea Mântuitorului Care, atunci când a intrat în Templu, a dărâmat tarabele comercianților şi ale zarafilor, din care ei înșiși câștigau. Arhiereul în funcție, Caiafa, a fost cel care s-a antepronunțat în cazul lui Iisus, așa cum vedem în Evanghelia după Ioan. El a vorbit despre oportunitatea condamnării lui Iisus la moarte, ba chiar şi a lui Lazăr, care devenise periculos pentru că le zădărnicea planul prin ­popularitatea căpătată în urma învierii sale din morți. În plus, învăţătura pe care o transmitea Hristos era superioară celei a arhiereilor de la Templu. Cu toții au fost iritați şi se simțeau jigniți atunci când mulțimile care Îl urmau pe Iisus exclamau: «Niciodată nu a vorbit un om așa cum vorbește Omul Acesta» (Ioan 7, 46). Așadar, mai-marii poporului iudeu au hotărât uciderea lui Hristos și manipularea opiniei publice care, așa cum vedem în Evanghelia de azi, era inițial puternic favorabilă lui Iisus. Însă propaganda lor a fost implacabilă şi neînduplecată. Deşi nu beneficiau atunci de mijloace media, au manipulat masele prin dezinformare şi minciună şi au intimidat puterea politică romană, reprezentată de Pilat din Pont care, șantajat fiind, a pronunțat o condamnare politică. În plus, pentru a nu lăsa nici o posibilitate de scăpare, au scos poporul în stradă, agitându-i pe oameni să-i ceară lui Pilat eliberarea lui Baraba, deși tocmai Baraba era o căpetenie a revoltei armate împotriva Cezarului. Așadar, fiind roși de invidie, mai-marii poporului iudeu uneltesc împotriva lui Iisus, încercând și reușind, în scurt timp, să schimbe direcția entuziasmului poporului din simpatie față de Iisus în ură împotriva Lui”.

În fiecare an, rememorăm Intrarea Domnului în Ierusalim și trăim provocarea de a încerca să nu cădem şi noi în ispita celor care s-au entuziasmat, dar L-au părăsit pe Domnul la scurtă vreme: „Entuziasmul nostru de astăzi îl manifestăm prin participarea la sfintele slujbe, prin rugăciune, prin purtarea ramurilor înverzite și prin îndulcirea prilejuită de dezlegarea la pește. Cei care poartă nume de flori sunt astăzi felicitați și se simt sărbătoriți, pentru că, la un moment dat, duminica aceasta a fost numită «a Floriilor». Şi este frumos așa şi îi felicităm şi noi pe toți cei care poartă nume de flori! Însă mai important decât orice este faptul că această zi, a Intrării Domnului Hristos în Ierusalim, este începutul Pătimirilor Sale, iar bucuria noastră trebuie să fie una reținută. Este ziua în care suntem chemați să începem să fim cu adevărat alături de Iisus. Nu doar să Îl conducem până la poarta cetății, ci să intrăm și înăuntru cu El, până la Cruce. Să pășim împreună cu Iisus, parcurgând drumul Pătimirii și al Crucii, să suferim alături de El și să credem că Învierea Lui va fi și învierea noastră. Cum putem să rămânem solidari și consecvenți în iubirea noastră față de Hristos? Cel mai la îndemână și poate cel mai sigur mijloc este acela de a fi aproape de rânduiala slujbelor Bisericii din această săptămână. De-a lungul întregii noastre vieți, oricât de lungă ar fi ea, noi trăim doar de câteva zeci de ori emoția și bucuria participării la slujbele sfinte din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Numai atât! Fiecare zi din cele ce urmează în această săptămână este Mare, nu pentru că aceste zile ar fi mai lungi ca durată, ci pentru că fiecare din aceste zile poartă în ea măreția lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi”, a adăugat Preasfinția Sa.