Sărbătoare de suflet la Chişinău

Un articol de: Gelu Aron - 21 Octombrie 2010

În cadrul sărbătorilor Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, deodată cu manifestările liturgice, misionare şi spiritual-culturale la care au participat Preafericitul Părinte Daniel şi ierarhi din străinătate şi din ţară, la Chişinău, potrivit unei tradiţii mai vechi, s-a serbat atât Acoperământul Maicii Domnului, cât şi hramul oraşului, "Sfânta Parascheva". Manifestările bisericeşti şi social-culturale de la Chişinău capătă an de an consistenţă şi semnificaţie spirituală pentru toţi cei ce realizează binefacerea lucrării duhovniceşti în viaţa de zi cu zi a societăţii tot mai secularizate şi confruntate cu aspectele crizei morale şi economice.

În acest sens, la Preşedinţia Republicii Moldova s-a desfăşurat, în data de 15 octombrie, festivitatea de decernare a ordinelor de preţuire a unor personalităţi din ţară şi din străinătate. Printre cei aleşi pentru cinstire a fost desemnat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, căruia i-a fost acordat "Ordinul Republicii". De asemenea, vrednicului de pomenire patriarh Teoctist i s-a conferit post-mortem acelaşi ordin. Aceste acte arată contribuţia remarcabilă a personalităţilor bisericeşti onorate la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, cât şi meritele deosebite în renaşterea spiritualităţii româneşti şi promovarea valorilor creştin-ortodoxe în lumea noastră contemporană. La ceremonie a participat, în mijlocul personalităţilor academice, culturale şi sociale ale Republicii Moldova, Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, delegatul Preafericitului Părinte Daniel pentru primirea distincţiilor acordate. Înalt Preasfinţiilor Lor li s-a conferit "Ordinul de Onoare" al Republicii Moldova. În aceeaşi zi, la Chişinău, Înalt Preasfinţitul Petru şi Înalt Preasfinţitul Casian, după vizitarea Centrului administrativ al Mitropoliei Basarabiei, au făcut o vizită frăţească Înalt Preasfinţitului Vladimir al Chişinăului şi Moldovei de peste Prut, la Reşedinţa sa mitropolitană. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, frăţească şi plină de semnificaţie misionar-pastorală, mai ales pentru cei doi ierarhi care ostenesc, "cu timp şi fără timp", pentru binele şi propăşirea sfintei ortodoxii în spaţiul de dincolo de Prut.