Sărbătoare la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu
În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu.
Credincioşii au participat în număr mare la liturghia arhierească din duminica premergătoare sărbătorii Sfântului Antonie cel Mare. Racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a fost adusă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pentru închinare.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat minunea vindecării celor zece leproşi.
„Din aceşti zece, doar unul, văzând darul lui Dumnezeu, văzând minunea care s-a săvârşit cu el, s-a întors înapoi. A venit ca să se arate Celui care l-a vindecat, să confirme El că este vindecat, pentru că ceilalţi, când au văzut că s-au vindecat, s-au dus repede să se arate preoţilor. Întorcându-se, el a dovedit că a înţeles că n-a primit o vindecare de la Învăţătorul minunat, ci de la Însuşi Dătătorul de viaţă, de la Dumnezeu. S-a prosternat în faţa Mântuitorului şi I-a mulţumit. A primit Mântuitorul cu drag recunoştinţa lui şi l-a tămăduit deplin, pentru că i-a spus: «Mergi, credinţa ta te-a mântuit!»”, a subliniat ierarhul.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia „Crucea şaguniană~ pentru laici prof. dr. Vasile Tabără, lui Rareş Sârbu, colonelului Dumitru Chiorescu şi inginerului Aurel Scarlat. Ierarhul a oferit un act de cinstire consiliilor, adunărilor şi comitetelor parohiale ale celor patru parohii arondate bisericii sibiene.
Pr. Gheorghe Lup i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste preoţi şi credincioşi şi pentru continuarea tradiţiei, în fiecare an, fie în ziua de prăznuire a hramului, fie în preajma zilei de hram, de a poposi în comunitatea din cartierul Hipodrom pentru a liturghisi şi a sfinţi începutul de an.
Ierarhul şi soborul slujitor au săvârşit un parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală şi primii preoţi, ctitori ai bisericii ridicate pe locul unde, la sfârşitul anilor ’80, s-a amenajat o capelă într-o fostă locuinţă de pe strada Nicolae Iorga, devenind mai apoi, începând cu anul 1996, o biserică emblematică pentru oraş.