Sărbătoare la Mănăstirea Buluc din Vrancea
Mănăstirea Buluc din judeţul Vrancea şi-a serbat hramul principal de sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului. Numeroşi credincioşi din localitatea apropiată, Jariştea, precum şi din alte sate vrâncene au participat la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi.
Drumul până la Mănăstirea Buluc (24 km de la municipiul Focşani) face trecerea de la zona de câmpie a Vrancei spre zona de munte unde au fost întemeiate din secolele XVI-XVII numeroase lăcaşuri de rugăciune. Acestea au fost înălţate de ctitori vrednici pe vetre mai vechi, unde au locuit, din vremuri care se pierd în negura istoriei, călugări isihaşti care îşi învăţau ucenicii prin predanie directă tainele unirii cu Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul!“. Oricine ajunge astăzi la Mănăstirea Buluc înţelege din propria experienţă că rugăciunea vechilor pustnici este împământenită aici şi se desfăşoară după regulile ei şi astăzi nu numai prin râvna neobosită a obştii de monahii, ci şi prin freamătul pădurii şi ritmul ascuns al locurilor încărcate de sfinţenie. Hramul mănăstirii este „Schimbarea la Faţă a Domnului“ (6 august), dar şi Sfânta Treime, sărbători alese deloc întâmplător, pentru că ele trimit prin profunzimea lor teologică la unirea mistică cu Dumnezeu, la experienţa harului nevăzut, la energiile dumnezeieşti necreate şi la mulţimea nevoinţelor monahale care exprimă, în trecut şi astăzi, dorul după viaţa cerească.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în altarul de vară
Marţi, în ziua hramului, curtea mănăstirii a fost loc de popas, reculegere şi rugăciune pentru numeroşi pelerini. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al aşezământului ridicat după 1990 lângă biserica de lemn. Înaltpreasfinţia Sa a spus că Sărbătoarea „Schimbarea la Faţă a Domnului“ aminteşte fiecărui creştin, mirean sau monah, de necesitatea înnoirii perpetue a vieţii, de necesitatea ancorării vieţii personale în viaţa duhovnicească a lui Dumnezeu. „Ne gândim şi dăm şi o conotaţie personală acestui mare praznic, în sensul că suntem şi noi cei de astăzi invitaţi să ne schimbăm la faţă, dar nu la modul fizic, ci la modul spiritual-duhovnicesc. Să lăsăm să pătrundă în sufletul nostru lumina dumnezeiască a Taborului, pe însuşi Mântuitorul Hristos. Cel care face acest lucru, cel care se străduieşte să deschidă uşa sufletului său şi să-L primească pe Mântuitorul Hristos, acela primeşte şi lumina dumnezeiască şi, împărtăşindu-se de această lumină, are parte de bucurie, de linişte, de mulţumire şi fericire în Împărăţia lui Dumnezeu, pregustând-o încă din această viaţă trecătoare“, a spus Înaltpreasfinţia Sa. La sărbătoarea mănăstirii au participat anul acesta numeroşi invitaţi de seamă, dintre care amintim pe Excelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, după cum ne-a spus Dragoş Olteanu, consilier media al eparhiei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, chiriarhul locului l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Nicolae Sanda, duhovnicul aşezământului monahal, pentru îndelungata sa slujire de la Mănăstirea Buluc.
Mănăstirea a fost ctitorită în 1679 de boierul Isaia Caragea
Numele Mănăstirii Buluc este legat de o întâmplare din viaţa boierului Isaia Caragea din ţinutul Odobeştilor. Boierul împreună cu mai mulţi răzeşi au plecat la vânătoare într-o iarnă în munţii Vrancei şi, după ce au mers vreme îndelungată şi departe de orice localitate, au fost surprinşi de un viscol puternic şi un ger năprasnic. Vânătorii s-au adăpostit într-o vale, au aprins un foc şi, pentru ca acesta să nu se stingă de la viscol, au stat cu toţii strânşi „buluc“ în jurul lui. Boierul Isaia Caragea a făgăduit că dacă va supravieţui din această încercare va ridica pe acest loc o mănăstire. Rugăciunea i-a fost ascultată de Dumnezeu şi toţi au scăpat teferi. În anul 1679, Isaia Caragea a ridicat o biserică de lemn şi chilii pentru călugări în valea unde s-a adăpostit de viscol şi a numit noul schit „Buluc“: pentru pomenirea salvării sale şi a tovarăşilor săi din primejdia de moarte. Istoricul Constantin Giurescu arată că boierul Isaia Caragea s-a călugărit la scurtă vreme la schitul ridicat de el şi sfinţit pe 8 martie 1679, după cum reiese dintr-o inscripţie veche descoperită în colecţia boierilor Pamfileşti din Odobeşti: „Eu, Isaia Caragea ieromonahul, am făcut Schitul Bulucului de iznoava din Codrul Merei, unde se cinsteşte şi prăznuieşte hramul Sfintei Troiţe şi a Sfântului Duh“. Primul hram al schitului a fost sărbătoarea „Sfintei Treimi“. Cu timpul schitul s-a mărit, devenind în secolul XVIII mănăstire şi primind multe danii de la numeroase familii boiereşti din Vrancea, dar şi din alte locuri. Între anii 1922 şi 1928 s-a ridicat în vecinătatea bisericii vechi de lemn o biserică mare de zid, care s-a prăvălit în urma cutremurului din 1940. Din noua biserică au rămas câteva ziduri şi Sfânta Masă de piatră intactă, în jurul căreia, după 1990, s-a ridicat un altar de vară. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost pustiită. Din 1961 până în 1990 nu a fost locuită de nimeni. După 1990 a fost reînfiinţată cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a arhiepiscopului Epifanie al Buzăului şi Vrancei, devenind mănăstire de călugăriţe. În prezent, Mănăstirea Buluc are o obşte de 6 monahii, iar stareţă este maica Serafima Boureanu.