Sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria Putnei
Sărbătoarea Bunei Vestiri reprezintă pentru credincioşii din nordul Bucovinei, şi nu numai, un moment solemn şi de o mare însemnătate duhovnicească, întrucât în această zi se serbează hramul Bisericii "Buna Vestire" a Mănăstirii Sihăstria Putnei, care dovedeşte, prin însăşi existenţa ei, că acolo unde există credinţă şi nădejde, totul este posibil. Anul acesta, credincioşii prezenţi la hram şi obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei au mai avut un motiv de bucurie: protosinghel Damaschin Luchian a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar monahul Nicolae Radu a fost hirotonit ierodiacon.
Duminică, 25 martie 2012, de sărbătoarea Bunei Vestiri, Mănăstirea Sihăstria Putnei şi-a serbat hramul, la care au participat numeroşi credincioşi. Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Serafim de Sarov", înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandritul Nectarie Clinci, din soborul de slujitori au mai făcut parte arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, protos. Chiril Zăgrean, stareţul Mănăstirii Parva - Bistriţa Năsăud, pr. Nicolae Vîrtea, protopop al Protopopiatului Rădăuţi, şi protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Sfântul Nectarie" din Iaşi, dirijat de prof. Ana Maria Dumitru, iar Grupul "Luminiţe" al clasei a IV-a de la Şcoala "Samson Bodnărescu" - Gălăneşti, coordonat de învăţătoarea Lidia Rodica Bodnar, a intonat mai multe cântece religioase dedicate Maicii Domnului. În timpul slujbei Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Pimen l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Nicolae Radu, vieţuitor al Mănăstirii Sihăstria Putnei. După săvârşirea Sfintei Liturghii, credincioşii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au primit rugăciunea de dezlegare rostită de Înalt Preasfinţitul Pimen. Sărbătoarea hramului Mănăstirii Sihăstria Putnei s-a încheiat cu o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. "Un colţ de rai, o vatră de lumină pentru suflet şi pentru minte" În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor la finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Pimen a subliniat că "taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută se face cunoscută la Buna Vestire, în cuvântul adresat de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria. Maica Domnului nu a înţeles pe moment Taina Întrupării cu mintea, dar a primit-o prin credinţă, asemenea învăţăturii Sfântului Ioan Gură de Aur, care afirmă că tainele lui Dumnezeu se primesc prin credinţă şi în tăcere. Tainele lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, mai presus de înţelegere şi se adresează mai mult inimii decât minţii. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca omul să devină el însuşi fiu al lui Dumnezeu după har, să redevină la starea cea dintâi, la starea de sfinţenie". Referindu-se la hramul Mănăstirii Sihăstria Putnei, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat că "în urmă cu ceva ani, locul actualei aşezări monahale era o ruină, iar astăzi, prin puterea lui Dumnezeu, prin jertfa credincioşilor şi prin jerfa părintelui stareţ şi a obştii, a devenit un colţ de rai, o vatră de lumină pentru suflet şi pentru minte". "Unul din stihurile din Acatistul Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu conţine şi următorul enunţ: Bucură-te, Baie, care speli conştiinţa. Aflăm astfel că Maica Domnului, prin rugăciunile sale de mijlocire, îi ajută pe toţi cei care îi cer ajutorul să se spovedească şi să se tămăduiască sufleteşte", a spus arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei. Un nou arhimandrit în slujba Bisericii La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi au asistat la hirotesia întru arhimandrit, de către Înalt Preasfinţitul Pimen, a protosinghelului Damaschin Luchian, vieţuitor al Mănăstirii Sihăstria Putnei, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică. Arhim. Damaschin Luchian, pe numele de botez Ioan Daniel, s-a născut pe data de 24 iunie 1981 în localitatea Dorneşti, jud. Suceava, din părinţii Constantin şi Elena. A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Mitropolitul Dosoftei" din Suceava, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, licenţiat cu lucrarea "Paternitate şi filiaţie duhovnicească în Ortodoxie. Continuitate şi înnoire", sub coordonarea pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu, şi cursuri postuniversitare de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" Bucureşti, secţia Doctrină şi Cultură, finalizate cu lucrarea de disertaţie "Paternitate şi filiaţie duhovnicească în scrisorile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza", sub îndrumarea pr. prof. dr. Vasile Răducă. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria Putnei în data de 18 decembrie 2005, find pe rând ghid, casier, secretar. Arhim Damaschin Luchian este membru supleant în Consistoriul Bisericesc Superior Monahal.