Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului la schitul închinat ei din Câmpia Covurluiului
Astăzi, 1 octombrie, când în Biserica Ortodoxă Română se face pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, noul schit „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din judeţul Galaţi a îmbrăcat haină de sărbătoare cu prilejul hramului.
Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la altarul de vară amenajat din incinta aşezământului monahal.
La slujbă au fost prezenți și preoți și credincioşi din localităţile învecinate.
După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia sărbătorii de astăzi, evidenţiind ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului.
„La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, la schitul închinat ei în Câmpia Covurluiului, când grânele merg în hambare şi devin pâine şi prescuri pentru Cuminecături, învăţăm în special că Maica Domnului apare la rugăciune rugătorilor din biserică şi ne dă dreptul, după ce privim în noi înşine, să ridicăm ochii cerându-i ajutor, deoarece trei sunt darurile pe care ea le mijloceşte la Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi, fiii ei, mai ales în grădina ei din România. Şi anume, ea îi ascultă pe toţi cei care nu sunt ascultaţi de noi pe pâmânt, ne apără pe toţi ca o Mamă şi ne ajută întocmai cum mama şi bunica îşi ajută copiii în familie.
Să ajute Dumnezeu, ca noi toţi să fim acoperiţi cu Sfântul Acoperământ de necazuri, de păcate, dar îndeosebi de boală, şi Acoperământul Maicii Domnului să se unească cu halatul medicului, care cu darul de la Dumnezeu şi de la Maica Sa Preasfântă ne poate ajuta, pentru că Maica Domnului chiar şi în încercări este permanent bucuria inclusiv a celor necăjiţi”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La final, ierarhul Dunării de Jos a săvârșit Parastasul pentru donatorii şi binefăcătorii acestei noi vetre monahale trecuţi la cele veşnice şi i-a binecuvântat cu aghiazmă pe toţi credincioşii prezenţi la eveniment.
Noul lăcaş de cult se constuieşte prin contribuţia deosebită a Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului“ – Cudalbi pe un teren situat în extravilanul comunei Frumuşiţa, judeţul Galaţi, donat de către o familie de credincioşi din Bucureşti.
Până în prezent, cu sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, au fost realizate drumul de acces către schit şi alimentarea cu apă, lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare şi alimentarea cu energie electrică, în continuare efectuându-se lucrări ample de construcţie la noua biserică şi paraclisul de vară.