Sărbătoarea Arătării Domnului la Mănăstirea Radu Vodă
Praznicul împărătesc al Botezului Domnului a adunat vineri numeroși credincioși bucureșteni și la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Curtea și biserica așezământului monahal au devenit neîncăpătoare datorită numărului mare de închinători care au dorit să participe la Sfânta Liturghie și să primească binecuvântarea Iordanului prin stropirea cu apă sfințită și prin gustarea ei.
Slujba Aghesmei Mari, oficiată la Altarul exterior al mănăstirii, a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în interiorul sfântului lăcaș de către un sobor de slujitori, condus de părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, din care au făcut parte părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, precum și alți preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, starețul așezământului monahal a explicat semnificațiile duhovnicești ale praznicului, arătând că Botezul Domnului este o sărbătoare de la începutul Bisericii creștine. „Numele din limba greacă al sărbătorii de astăzi, Epifania, însemnând Dumnezeiasca Arătare, denotă importanța acestui eveniment, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S‑a arătat poporului la apele Iordanului. Aceasta este sărbătoarea ieșirii Domnului în lume, la propovăduire. Deseori, din superficialitate sau nebăgare de seamă, prețuim mai mult sfințirea apei din această zi decât sensul profund al evenimentului prăznuit”, a afirmat părintele stareț în cuvântul de învățătură.