Sărbătoarea Învierii Domnului în Ungaria

Data: 07 Aprilie 2010

În toate bisericile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, potrivit tradiţiei, la Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos au fost săvârşite Slujba Învierii, la miezul nopţii, şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în dimineaţa din ziua Praznicului. Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit Slujba Învierii şi Sfânta Liturghie în biserica parohiei şi a Aşezământului Monahal "Sfântul Ioan Botezătorul" din Budapesta, împreună cu preoţii slujitori la acest sfânt lăcaş şi cu toţi credincioşii, prezenţi în număr mare la această sărbătoare. Potrivit tradiţiei, după primirea luminii, sărbătoarea a continuat cu o procesiune în jurul Curţilor Gojdu, după care s-au desfăşurat toate cele rânduite pentru această slujbă, care s-a finalizat prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi printr-o o agapă frăţească pentru toţi credincioşii rămaşi până la finalul acestei frumoase privegheri pascale.

Tot la Praznicul Învierii Domnului, PS Siluan a asistat şi la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în dimineaţa zilei de duminică la Catedrala episcopală din Gyula. La finalul Sfintei Liturghii, clerul şi credincioşii catedralei au fost martorii unui frumos program cuprinzând cântece şi poezii de Sfintele Paşti, rostite de copii de la grădiniţa şi şcoala generală românească din Gyula. După ce a ciocnit tradiţionalul ou roşu cu credincioşii Catedralei, Preasfinţia Sa a participat, împreună cu părintele consilier Teodor Marc, la slujba Vecerniei Învierii, numită şi "A doua Înviere", săvârşită în biserica romano-catolică din localitatea Şărcad (Sarkad), prin bunăvoinţa preotului, care a pus biserica la dispoziţia comunităţii româneşti, şi la iniţiativa Autoguvernării Minoritare Româneşti din Şărcad, condusă de domnul Ioan Tat. Şărcadul este o localitate în care trăiesc şi români, deşi aceştia sunt în număr mic şi nu au un lăcaş propriu de cult. În seara Praznicului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Siluan a săvârşit Slujba Vecerniei Învierii şi în Catedrala episcopală din Gyula, în fruntea unui sobor format din preoţii membri ai Permanenţei Eparhiale şi de la cele două biserici româneşti din Gyula. În cea de a doua zi a Praznicului Învierii Domnului, Episcopul Românilor Ortodocşi din Ungaria a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Micherechi, iar în cea de a treia zi, în biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Bichiş, care are şi statut de paraclis episcopal.