Sărbătoarea naţională la Catedrala arhiepiscopală din Roman
În Duminica a XV-a după Rusalii, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. La slujbă au luat parte numeroşi romaşcani care au participat apoi la Te Deumul prilejuit de Ziua Naţională a României.
Duminică, 1 decembrie, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, a fost marcată Ziua Naţională a României prin săvârşirea Te Deumului de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Mai întâi, ierarhul, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie în catedrala ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Avram Ionuţ şi i-a pomenit pe toţi cei care, în urmă cu 95 de ani, au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a explicat rolul deosebit al Zilei de 1 Decembrie pentru poporul român şi pentru Biserica noastră. „Ziua Naţională a României este amplificată anul acesta de faptul că este sărbătorită într-o zi de duminică. Această zi are o semnificaţie deosebită pentru neamul nostru românesc, care îşi sărbătoreşte reîntregirea. Poporul român este singurul din Europa care a suferit cel mai mult de-a lungul secolelor. Această cruce pe care istoria a pus-o pe umerii poporului român a fost văzută mereu în perspectiva învierii. Se spune că poporul român a fost răstignit de mai multe ori de-a lungul vremii, însă a reînviat“, a subliniat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a mulţumit tuturor credincioşilor pentru că au fost prezenţi la Catedrala arhiepiscopală din Roman pentru a rememora momentul unirii din 1 decembrie 1918.
Placă comemorativă la Moineşti
La Moineşti, la fost dezvelită sâmbătă, 30 noiembrie 2013, o placă comemorativă cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire. Slujba religioasă a fost oficiată de pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, alături de un sobor de preoţi, şi a fost urmată de un ceremonial militar. Placa comemorativă, amenajată în memoria soldaţilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, a fost dezvelită de prefectul judeţului Bacău, Claudiu Şerban, şi de primarul municipiului Moineşti, Viorel Ilie.