Sărbătoarea Sfinţilor Epictet şi Astion
Astăzi, 8 iulie, în Biserica noastră sunt prăznuiţi Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul. Moaşte ale acestor sfinţi mărturisitori se află atât în biserica Mănăstirii Halmyris (judeţul Tulcea), înălţată în apropierea vechii bazilici episcopale din Halmyris, unde s-au descoperit sfintele moaşte, dar şi la mai multe biserici din ţară.
În fiecare an, credincioşi din părţile Dobrogei şi nu numai vin să se închine la raclele cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Epictet preotul şi Astion monahul şi să participe la sfintele slujbe care se săvârşesc la Mănăstirea Halmyris, situată în partea de nord-est a Dobrogei, la 2,5 km de localitatea Murighiol, Tulcea. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie este săvârşită de un sobor de ierarhi, înconjurat de preoţi şi diaconi.
Descoperite în anul 2001, în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion au fost aşezate spre cinstire timp de 7 ani în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. În acest timp, părticele din sfintele lor moaşte au fost dăruite şi altor biserici din ţară.
Una dintre acestea este biserica Parohiei Teiul Doamnei - Ghika, ctitorie a primului domn pământean Grigorie IV Ghica în partea de nord-est a Bucureştiului. „Astăzi, biserica noastră este în mare sărbătoare, căci în ea se află spre închinare părticele din moaştele Sfinţilor Martiri Epictet şi Astion. Moaştele lor întăresc frumuseţea unică a bisericii noastre şi credinţa credincioşilor, creându-se aici, în această oază de linişte şi verdeaţă, în ansamblul agitat al Bucureştilor, un mic paradis pentru toţi cei ce vin cu evlavie să-şi liniştească setea, veşnic nepotolită, după Dumnezeu. Moaştele Martirilor Epictet şi Astion aduc multă linişte şi siguranţă celor copleşiţi de grijile lumeşti şi răcoresc sufletele aprinse de patimi. Evlavia faţă de Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion se manifestă vizibil datorită darului facerii de minuni cu care au fost înzestraţi, atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea lor la cele veşnice. În actul martiric se specifică: «Şi toţi cei care erau stăpâniţi de vreo infirmitate, îndată ce se atingeau de trupurile lor şi, din dragoste faţă de Dumnezeu, le sărutau, îndată se îndepărta de la ei toată neliniştea şi durerea». Şi astfel de semne şi minuni au continuat să se petreacă la mormântul lor necontenit după aceea. Moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion au fost dăruite parohiei noastre de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la data de 8 septembrie 2005, cu prilejul târnosirii capelei şi se păstrează spre închinare în biserică, într-o raclă din argint”, a precizat pr. Emilian Vâlcu, slujitor la biserica Parohiei Teiul Doamnei - Ghika şi secretar al Protopopiatului Sector 2 Capitală.
Programul liturgic dedicat sărbătorii Sfinţilor Epictet şi Astion la biserica acestei parohii a început de aseară cu Vecernia şi Litia, iar astăzi continuă cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar după-amiază cu Acatistul Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion şi cateheza. Biserici din Capitală care păstrează părticele din sfintele lor moaşte sau care au hramuri închinate lor mai sunt: Biserica „Sfântul Ioan” - Piaţă, capela Cimitirului „Izvorul Nou” şi capela Centrului medico-social „Sfântul Luca”.