Şase ani de arhipăstorire ai Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim la Roman

Un articol de: Silviu Dascălu - 06 Ianuarie 2021

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a sărbătorit luni, 4 ianuarie, împlinirea a şase ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop în istoricul scaun vlădicesc de la Roman. Momentul a fost marcat prin rugăciune în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din incinta Centrului eparhial.

Clericii şi mirenii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului s-au aflat luni, 4 ianuarie, în sărbătoare, fiind ziua în care a fost întronizat în urmă cu şase ani în catedrala muşatină de la Roman cel de-al 77-lea ierarh al acestei eparhii, informează Biroul de presă al eparhiei. Momentul aniversar a fost marcat de prezenţa a numeroşi preoţi consilieri inspectori eparhiali, a părinţilor protopopi şi a altor persoane care au vrut să îl felicite pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire pentru ierarhii care au păstorit în scaunul episcopal de la Roman şi care au plecat spre veşnicie.

La finalul Sfintei Liturghii, în numele colaboratorilor de la Centrul eparhial, arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, a adresat un cuvânt omagial în care a prezentat nume­roa­sele realizări din cei șase ani de arhipăstorire ai Înaltprea­sfin­țitului Părinte Ioachim.

„A face o casă, a avea o familie sunt lucruri firești, însă a avea o familie spirituală și a construi temple vii prin care Dumnezeu i-a rânduit să îi ai în grijă și să îi păstorești îndeaproape, conducându-i către Împărăția lui Dumnezeu, nu este un lucru deloc ușor de realizat. În cei șase ani de când Înaltpreas­fințitul Ioachim se află pe scaunul vlădicesc de la Roman, ca Arhiepiscop întâi ales al acestei de Dumnezeu păzite eparhii, realizările sale sunt foarte multe. Grija pentru om, grija pentru biserică, grija pentru slovă, grija pentru mântuire sunt lucruri pe care nu le întâlnim la orișicine. Unii oameni se separă de ceilalți, devenind mari prin hotărâri mici luate la timpul potrivit. Prin hotărâri și decizii care pot schimba nu doar soarta unui om”, a arătat, între altele, părintele arhimandrit Pimen.

„Aici, la Roman, au fost ierarhi cu viață sfântă, Mitropolitul Dosoftei, Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi, ierarhul Teodosie Atanasiu, Episcopul Melchisedec Ștefă­nescu, dar și mulți alții. Noi, în biserică, facem anamneză, deci ne amintim de înaintașii noștri, de cei cărora noi încercăm să le urmăm credința și să ne inspirăm din viața lor. În calitate de om îmi cer iertare de la toți cei cărora le-am greșit! Este timpul să ieșim din egoismul nostru! Nu se poate dacă nu avem dialog, dacă nu avem comuniune și dacă nu avem comunitate și cuminecare! În comunitate trebuie să fie comuniune, adică dragostea unuia față de altul. Sper că am avut întotdeauna conștiința Bisericii și a lucrării lui Dumnezeu prin noi. Noi nu suntem altceva decât mâinile lui Dumnezeu prelungite în această istorie. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru dragostea arătată!”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.