Șase liceeni din Sibiu, implicați în fabricarea vizierelor medicale
Fiul unei asistente medicale din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a SJU Sibiu împreună cu alţi cinci liceeni de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“, toţi calificaţi la Olimpiada Geniilor din SUA, și-au pus la lucru imprimanta 3D și ajută la fabricarea vizierelor necesare personalului medical.
Daniel Marpozan, cel a cărui mamă este asistentă medicală la ATI, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, face parte din echipa de robotică Herotech calificată pentru a doua oară la Olimpiada Geniilor din SUA, cu care a obținut numeroase medalii și anul trecut. El spune că mai multe echipe de robotică din ţară au început să lucreze la confecţionarea de piese pentru echipamentele de protecţie a cadrelor medicale şi nu numai. „Am văzut foarte multe articole în care era scoasă în evidenţă lipsa acestor viziere, aşa că ne-am gândit să ajutăm şi noi cum putem“, a declarat, pentru Agerpres, Daniel Marpozan.
Astfel, într-o săptămână, membrii echipei Herotech, adică Daniel Marpozan, Codrin Muntean, Alexandru Rădac, Sebastian Bleaja, Daniel Vişa şi Radu Fleşar, au reușit să confecționeze deja circa 200 de suporți de viziere. „Avem două imprimante 3D care de o săptămână funcţionează non-stop, însă materialele precum folia transparentă sau filamentul PET încep să nu se mai găsească la noi în ţară“, a explicat Daniel Marpozan.
Tot cu ajutorul imprimantei 3D, un medic şi un producător de desene animate 3D din Odorheiu Secuiesc au reuşit să modifice o mască de snorkeling, astfel încât să poată fi folosită de cadrele medicale în situaţia în care se epuizează echipamentele de protecţie. Cei doi au plecat de la ideea unui grup de medici din Olanda de a înlocui tubul măştii de snorkeling cu o piesă printată 3D, căreia i-au ataşat un filtru folosit la echipamentele de terapie intensivă, care blochează virusurile şi bacteriile. Dr. Andrészek Csaba Zoltán, specialist ORL, a citit despre soluția olandezilor și a apelat la prietenul său, Szabolcs Fazakas, producător de filme de desene animate care are o imprimantă 3D.
Primul care a încercat masca a fost chiar medicul ORL, care a spus că este eficientă și că, după folosire, se dezinfectează, filtrul se înlocuieşte şi este pregătită pentru o nouă utilizare.
Szabolcs Fazakas a spus că Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, unde se află internaţi primii trei pacienţi din Harghita bolnavi de COVID-19, a comandat deja 12 astfel de măşti şi există interes şi din partea unor medici din alte judeţe, cum ar fi Iaşi, Cluj sau Covasna. „E foarte bine să ajuţi oamenii şi mă bucur că putem să ajutăm şi medicii din alt judeţ“, a conchis Szabolcs Fazakas, potrivit Agerpres.
(Cristina Zamfirescu)