Schitul Hangu din ţinutul Neamţului la 1900

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 29 Mai 2011

Fotografia de epocă surprinde Schitul nemţean Hangu aşa cum era la începutul sec. al XX-lea. În jurul bisericii în formă de navă, cu un pronaos dreptunghiar încununat de o clopotniţă, vedem ruinele unor clădiri care în secolul trecut fuseseră martorele unui şir întreg de evenimente tumultuoase. Începuturile acestui aşezământ se pierd în negura istoriei, dar pot fi legate de Sihăstria călugărului Silvestru, care întemeiase o mică obşte şi al cărui urmaş, monahul Peon, avea să ridice un schit. La 1621 şi 1631, domnitorii Ştefan Tomşa, respectiv Moise Movilă emit hrisoave de întărire a aşezământului. La 1639, Gheorghe Hatmanul, fratele lui Vasile Lupu, a zidit biserica cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", înzestrând-o cu cele necesare. La 1676, Antonie Vodă Ruset, ginerele ctitorului, ridică un zid de incintă, iar vistiernicul Toderaşcu îl întregeşte cu un turn-clopotniţă în colţul de nord-est. Tot acum, aşezământul a fost închinat Patriarhiei din Alexandria. La 1820, prin grija egumenului Iosif şi cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, biserica a fost refăcută. După 1790, cu toate hrisoavele de întărire date de domnii Moldovei, mănăstirea intră într-un lung proces cu familia Cantacuzinilor dornică să stăpânească aproape întreaga vale a Bistriţei. În urma sprijinului factorului politic rusesc, tot mai prezent în spaţiul românesc, familia Cantacuzinilor a reuşit ca în 1840 să-i oblige pe călugări să părăsească aşezământul, în locul căruia a fost ridicată o curte boierească. Datoriile acumulate de membrii familiei aduc aşezământul de la Hangu în situaţia de a fi scos la licitaţie. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, fostul schit ajunge în uitare, biserica fiind însă utilizată ca parohie de către localnici.