Schitul Iezer, luminat de duhul Cuviosului Antonie

Prilej de mare sărbătoare este astăzi în sihăstria din Iezerul Vâlcii, prin prăznuirea Cuviosului Antonie. Credincioşi din întreaga ţară au ajuns la schitul din Munţii Builei pentru a se împărtăşi cu harul care se cerne peste această vatră a pustnicilor. După Privegherea dinaintea praznicului, maica Antonia, care are o evlavie deosebită la acest sfânt sihastru, ne-a împărtăşit cu bucurie, dar şi cu emoţie, momente inedite din viaţa acestuia.

Maică Antonia, aţi cunoscut clipe alese ale vieţii Sfântului Antonie, prin povestirile directe sau indirecte ale iubitorilor de viaţă pustnicească. Spuneţi-ne cum a ajuns acest cuvios în sihăstria de la Iezer. Sfântul Antonie a trăit într-o familie de credincioşi aromâni din ţinutul Pindului şi a venit în ţara noastră când avea vreo 20 de ani. Târziu, la vârsta de 64 de ani, episcopul Ştefan al Râmnicului i-a dat binecuvântarea de a se retrage la o mănăstire. Acesta fiind un iubitor desăvârşit al monahismului, a simţit chemarea sfântului şi l-a ajutat să-şi împlinească visul, îndemnându-l să meargă la Mănăstirea Sărăcineşti, unde a rămas timp de câţiva ani, în deplină ascultare. Deşi era înaintat în vârstă, în sufletul sfântului se aprinde dorinţa de a trăi pustniceşte, motiv pentru care se retrage la Schitul Iezer. Văzând râvna vieţuirii sale, mulţi tineri din satele din împrejurimi l-au urmat, astfel că, în scurt timp, aşezământul aflat în paragină avea să renască. Dar oare era plăcută această viaţă de obşte sfântului, care era atras cu desăvârşire de rugăciunea pustnicească? Au început să vină din ce în ce mai mulţi pelerini la Iezer, ceea ce i-a readus Sfântului Antonie dorinţa de pustnicie. Se retrăgea la rugăciune în pădurile din împrejurimi, din ce în ce mai des, până-ntr-o zi când i se descoperă un loc retras în care sfântul avea să vieţuiască. Acest loc i s-a arătat în vis, de trei ori, şi i s-a spus: "Într-o peşteră, aici, vei săpa în stâncă o bisericuţă pentru Dumnezeu". Şi-n felul acesta a săpat singur, cu dalta şi ciocanul, bisericuţa pe care noi o avem acum la peşteră, care se află cu vreo 500 de metri mai sus de schit. La intrare, lângă bisericuţă, şi-a săpat gropniţa, iar în partea dreaptă a peşterii şi-a săpat un fel de chilie. În foarte scurt timp însă, şi la peşteră, la fel cum se-ntâmplase şi la schit, se strâng în jurul lui foarte mulţi tineri care îşi doreau să trăiască pustniceşte, asemenea sfântului. Aşa a prins viaţă sihăstria de la peşteră. Acesta a devenit modelul tuturor călugărilor care au ales să trăiască în pustnicie, dar şi povăţuitorul cel mai de preţ al oamenilor din lume, care veneau cu probleme, care mai de care mai grele. Cuviosul le dădea tuturor cuvânt de învăţătură, reuşind să le aline durerile şi să zidească duhovniceşte în sufletele tuturor. Noaptea, sfântul niciodată nu şi-a întins trupul său ostenit, dormea rezemându-se de stâncă. Fiind într-o permanentă comuniune cu Dumnezeu, se spune că Sfântul Antonie a avut multe descoperiri... Da. Cu 40 de zile înainte de a împlini 92 de ani, Dumnezeu i-a descoperit data trecerii sale la cele veşnice, şi anume 23 noiembrie. Acel moment s-a petrecut într-o zi de luni, la ora 9:00. Înainte de aceasta, Sfântul Antonie îşi cheamă ucenicul, pe ieromonahul Nicolae, şi îl înştiinţează: "Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult, bucură-te că sunt la odihnă veşnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi". După ce a dat ultimele poveţe ucenicilor săi, sfântul s-a aşezat singur pe rogojină şi şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Din ziua aceea şi până astăzi, pustnicii, monahii şi credincioşii merg la chilia Sfântului Părinte Antonie pentru a aprinde lumânări şi a-i cere mijlocirea şi izbăvirea de ispite şi necazuri. Toţi cei care se roagă în peştera sfântului dobândesc alinare, încredinţaţi de ajutorul şi rugăciunile părintelui lor sufletesc. Moaştele Sfântului Antonie de la Iezer se află astăzi în biserica schitului şi dacă ne putem închina la acestea, fără doar şi poate, totul se face doar prin voia sfântului. Dovadă sunt numeroasele minuni care permanent se întâmplă la racla cuviosului de la Iezer.