Şcoala altfel, program de învăţare interactivă
În acest an şcolar, programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se va derula în perioada 18 - 22 aprilie, fiind un bun prilej de socializare pentru copii, ca şi pentru întărirea legăturilor între elevi, profesori şi părinţi, dincolo de rigoarea normelor şcolare. Printre activităţile interactive derulate se numără atelierele de creativitate organizate de către instituţiile muzeale, spectacolele de teatru, excursiile şi acţiunile de caritate şi voluntariat.
Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se află deja în cel de-al cincilea an de viaţă, săptămâna în care sunt organizate activităţi extraşcolare şi extracurriculare fiind aşteptată cu drag de către toţi elevii, de la cei mai mici, preşcolarii, până la cei mai mari, tinerii din anii terminali de liceu. În acest an şcolar, programul se va derula în perioada 18 - 22 aprilie, la inițiativa Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, iar printre beneficiile acestuia se numără diversitatea activităţilor, pe care cadrele didactice, eliberate de încorsetarea programelor şcolare, le pot derula în cele mai neconvenţionale spaţii de învăţare. De asemenea, acest program de învăţare alternativă este un bun prilej de socializare pentru copii, ca şi pentru întărirea legăturilor între elevi şi profesori. Totodată, „Şcoala altfel” reprezintă o oportunitate de relaţionare între profesori şi părinţi, aceştia din urmă fiind solicitaţi atât în programarea activităţilor educative, cât şi în derularea lor. În săptămâna „Şcoala altfel” se organizează, printre altele, activităţi culturale, activităţi tehnico-ştiinţifice, activităţi sportive, activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.); activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţă de calculator, siguranţă pe internet etc.); activităţi de educaţie ecologică, de protecţie a mediului, educaţie rutieră, PSI etc. În derularea acestora sunt angrenate organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, private sau instituţii de cultură, în special muzee şi biblioteci. Instituţiile muzeale din Capitală anunţă că pentru această perioadă este necesară o programare prealabilă pentru ca elevii să participe la diversele ateliere tematice organizate cu acest prilej. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” propune elevilor și cadrelor didactice un program special care susține educația alternativă și oferă experiențe de învățare neconvențională, cum ar fi: „Atelierele de desen și pictură Art Antipa”, „Atelierele de robotică Aventura Robo-animalelor Lego”, „Atelierele de Chimie”, precum și programul de educație prin aplicații teoretice și practice distractive „Provocarea LEGO”. La Muzeul Naţional al Ţăranului Român sunt organizate ateliere de creativitate (de poveşti, de hârtie manuală etc.), iar la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” se vor derula ateliere noi „de jucării din lemn”, `de imprimat materiale textile”, atelier puzzle, dar şi ghidaj specializat pe instalaţiile de tehnică populară din Muzeul Satului. „Oferta de educaţie muzeală a Muzeului Naţional al Satului «Dimitrie Gusti» răspunde opţiunilor şi preferinţelor grupurilor ţintă - copii, adolescenţi - prin organizarea mai multor ateliere de creaţie şi ghidaje de specialitate, tematice, care fac din acest program o minitabără, la mijloc de primăvară”, anunţă reprezentanţii muzeului. Printre teatrele bucureştene care acordă o atenţie specială acestui program se numără şi Teatrul Nottara, care a programat patru spectacole pentru elevi: „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, „Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare, „Soţul păcălit” (regia Mircea Cornişteanu), respectiv „Fazanul” (regia Alexandru Mâzgăreanu).
Printre preferinţele elevilor se numără nu doar activităţile interactive de la muzee, teatre şi biblioteci, ci şi drumeţiile, excursiile la mănăstiri, monumente istorice sau parcuri de aventuri.