Şcoala de vară „Bucuria credinţei“, în Ţara Năsăudului
În perioada 22-24 august se desfăşoară Şcoala de vară „Bucuria credinţei“ la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Rebra-Parva din judeţul Bistriţa Năsăud. Cei 40 de participanţi la această întâlnire sunt membrii Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi din judeţ, care s-au implicat în activităţi şi evenimente la nivel parohial sau de protopopiat, precum şi tineri dornici să se implice în acţiunile derulate sub egida organizaţiei de tineret.
Programul şcolii de vară este unul diversificat, incluzând conferinţe tematice, drumeţii, discuţii şi activităţi de socializare, îmbinate cu programul liturgic al mănăstirii. Activităţile vor debuta cu înmânarea mapelor ce conţin programarea evenimentelor din acest sfârşit de săptămână şi cu jocul de cunoaştere, menit să identifice abilităţi şi competenţe specifice fiecărui participant.
„Lectorii invitaţi să conferenţieze vor aborda tematica voluntariatului ca misiune a Bisericii, punctând activităţile necesare şi dezirabile pentru o mai strânsă colaborare între comunitate şi tineri“, a precizat pr. Tudor Mudure, inspector eparhial pentru tineret.
Conferinţe şi program duhovnicesc
Prima conferinţă, cu tema „Modalităţi de comunicare a credinţei“, va avea loc azi, de la ora 15:00, şi va fi susţinută de arhimandritul conf. dr. Teofil Tia, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă clujene, care va evidenţia aspecte importante legate de susţinerea comunităţii prin credinţă, încrederea în sine şi în semeni, respectiv rolul credinţei de liant între oameni.
Analiza pragmatică a îmbinării voluntariatului şi credinţei va fi discutată şi exemplificată în conferinţa cu tema „Tipuri de activităţi în cadrul programelor parohiale pentru copii şi tineri“, susţinută de inspectorul pentru tineret pentru judeţul Cluj, Radu Copil.
Cea de-a treia conferinţă, susţinută de ierom. Natanael Zamfirescu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Elisabeta“ din Cluj-Napoca, abordează tema „Despre smerenie, ascultare şi prietenie“, care va fi o concluzie a celor discutate, accentuând abordarea pe care trebuie să o aibă voluntarii în devotamentul lor faţă de semeni, conform celor precizate de pr. Tudor Mudure.
„Scopul acestei şcoli de vară este, dincolo de a discuta şi analiza aspecte importante legate de activităţile cu tinerii la nivel de judeţ, acela de relaţiona şi întări legăturile create între voluntari. De aceea, programul va include drumeţii şi sport, petrecere a timpului în natură, precum şi o vizită la Centrul Misionar de Tineret „Pr. Prof. Ioan Bunea“ din Sîngeorz-Băi“, a adăugat pr. Tudor Mudure.
Partea duhovnicească a întâlnirii va consta în participarea la programul liturgic al mănăstirii, unde fiecare dintre participanţi se va putea reculege într-un spaţiu cu o puternică încărcătură duhovnicească.
La finalul Sfintei Liturghii de duminică, secretarul eparhial dr. Valentin Vesa, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă clujene, le va adresa credincioşilor prezenţi în biserică un cuvânt de învăţătură, îndemnându-i să se bucure împreună de credinţa împărtăşită.
„Totodată, ne vom bucura de prezenţa în mijlocul nostru a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care le va adresa tinerilor un cuvânt ziditor, asigurându-i de susţinerea necontenită a Bisericii în proiectele demarate. Intenţia este ca rezultatul discuţiilor şi atelierelor de lucru din această şcoală de vară să poată fi concretizat în alte activităţi de factură socială, necesare comunităţii în vederea unei bune dezvoltări spirituale şi morale“, a mai spus pr. Tudor Mudure, inspector pentru tineret, în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Tradiţie monahală în Ţara Năsăudului
Mănăstirea Rebra-Parva din Ţara Năsăudului este atestată documentar din secolul al XVIII-lea. La hotarul ce desparte localităţile Rebra şi Parva a existat un străvechi locaş de rugăciune datând din anul 1755. În anul 1782, vieţuitorii mănăstirii au fost alungaţi de trupele austro-ungare, dar bisericuţa a rămas intactă. De atunci, mănăstirea a mai fost locuită de călugări temporar, până la 1822, când biserica din lemn a fost demontată şi mutată mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află astăzi şi biserica parohială.
Noua mănăstire a fost fondată cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. La 21 iulie 1993, şapte vieţuitori ai mănăstirii Turnu, judeţul Vâlcea, au primit binecuvântarea de a întemeia o mănăstire pe vechea vatră dintre localităţile Rebra şi Parva, conform stareţului mănăstirii, părintele Chiril Zegrean. În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari din zid, iar în 2009 locaşul de cult a fost sfinţit.