Școală de vară pentru 70 de copii bihoreni
La Parohia Margine, din Protopopiatul Marghita, județul Bihor, s-a desfășurat zilele trecute Școala de vară, sub genericul „Copilăria la biserica din satul meu”, ediția a 2-a. 70 de copii s-au bucurat împreună de activități recreative, dar și educative și religioase.
Școala de vară a fost organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, iar partenerii Parohiei Margine în organizarea proiectului au fost: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, Protopopiatul Marghita, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), reprezentată de președinta Viorica Cherteș, Primăria comunei Abram, reprezentată de primarul Gabriel Octavian Nuțaș, și Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, filiala Marghita, prin Ioan Daniel Miclean și prof. Cristian Chirobocea.
Inițiativa proiectului aparține părintelui paroh Bogdan Feher. Cei 70 de participanți la Școala de vară, proveniți din satul Margine, celelalte sate aparținătoare comunei Abram și din orașul Marghita, s-au bucurat împreună de activități distractive, recreative, dar și educative și religioase: jocuri libere în natură, activități artistice (acordarea primului ajutor, desen, jocuri ritmice, dansuri populare etc.), al căror obiectiv a fost crearea sau întărirea relațiilor de prietenie între copii, dezvoltarea aptitudinilor necesare vieții, descoperind, astfel, bucuria de a petrece timpul împreună și de a avea prieteni.
De asemenea, copiii au învățat cântări bisericești și cântece patriotice, participând la sfintele slujbe oficiate în biserica parohială din Margine de către părintele paroh Bogdan Feher.
În fiecare zi a Școlii de vară, atât în timpul pauzelor, cât și la finalul activităților, copiii participanți au savurat delicioase preparate culinare tradiționale pregătite de gospodinele din sat. La finalul Școlii de vară, copiii s-au bucurat de o masă caldă și de toboganele gonflabile puse la dispoziție de Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, filiala Marghita. Elevii au beneficiat de cursuri oferite cu mult drag de un grup de cadre didactice și medicale de la școli din orașul Marghita, Școala Abram; de la SA Marghita, ISU Crișana Bihor (Centrul de pregătire al paramedicilor); precum și de coordonatorul-șef al asistenților medicali SMURD, Darius Borz, prof. Ioana Bențe, prof. Meda Vlaic, prof. Alina Șipos, prof. Cristian Chirobocea și Sergiu Duca, directorul Casei de Cultură Marghita și al Ansamblului folcloric „Floarea Barcăului”.
„Activitățile pe care le-am gândit pentru această școală de vară au fost practice, interactive, antrenante și au ajutat la dezvoltarea abilităților copiilor de a gândi, de a-și îmbunătăți performanțele școlare, emoționale și sociale. Dincolo de acestea, am încercat să cultivăm în inimile lor dragostea pentru Biserica strămoșească și pentru neamul românesc”, a subliniat părintele Bogdan Feher.