Școală medicală de vară la Centrul de îngriji paliative „Sfântul Nectarie”
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor organizează la începutul acestei veri „Școală medicală de vară”, proiect educațional ajuns în acest an la cea de‑a treia ediție. Cursurile gratuite organizate de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în parteneriat cu Fundația „Bucuria Ajutorului”, se adresează elevilor de la școlile postliceale sanitare care doresc să se perfecționeze în domeniul îngrijirilor paliative, a transmis TRINITAS TV.
Prof. Adriana Căruntu, directorul instituției-gazdă, a oferit informații cu privire la desfășurarea „Școlii medicale de vară”, ediția 2024.
„Școala medicală de vară este un eveniment foarte important pentru elevii școlilor postliceale sanitare din București. Ei sunt interesați de cursurile privind îngrijirile paliative și de toată tematica medicală care este prezentată. Anul acesta am venit și cu o componentă care să ajute elevii și, pe lângă partea teoretică, le oferim parte de pregătire practică în acest domeniu, de care au nevoie pentru a deveni buni profesioniști", a spus prof. Adriana Căruntu.
De asemenea, conf. Lăcrămioara Hurloiu, directorul Colegiului Universitar „Spiru Haret” din București, un partener de tradiție al Fundației „Bucuria ajutorului”, a vorbit despre colaborarea dintre cele două instituții: „Colaborarea din Colegiul Universitar «Spiru Haret» și Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» este esențială în evoluția viitorului asistent medical pe care îl pregătim la nivelul instituției noastre. Noi ne desfășurăm activitatea la nivel teoretic, dar aici am găsit o mare deschidere privind aplicabilitatea cunoștințelor teoretice prin faptul că elevii noștri desfășoară practica de specialitate. De fiecare dată am găsit o mare disponibilitate spre ajutorul și îndrumarea pentru a pune pune în aplicare experiența teoretică”.
Programul oferă șansa celor înscriși la aceste cursuri de a participa la ateliere și cursuri interactive susținute de profesioniști în domeniu. Totodată, programul poate echivala stagiul de practică în cadrul unei instituții medicale specializate.