Scopul vieții creștine, așa cum ne învață Sfântul Serafim de Sarov

Într-un text din secolul al XIX-lea al Sfântului Serafim de Sarov, lăsat mărturie de ucenicul său Nikolai Motovilov, ni se transmite învățătura despre ce trebuie cu adevărat să căutăm în viață, învățătură ce rămâne actuală, fără nevoia vreunei adaptări cu vremurile. Scopul vieții creștine este dintotdea­una câștigarea Duhului Sfânt.

Motovilov a scris despre cea mai importantă întâlnire a sa cu sfântul în anul 1831, la sfârșit de noiembrie. Multe sfaturi a primit de la duhovnicul său, dar parcă nici unul nu s-a asemănat cu învăță­mintele pe care le-a primit și le-a simțit chiar pe propria piele, într-o poiană din vecinătatea chiliei pe care părintele Serafim o avea în pădurea Sarovului - câștigarea Sfântului Duh. De aceea, a și fost povățuit să lase mărturie scrisă despre experiența avută împreună pentru a fi de mult folos și altora ca noi.

Pentru câștigarea Sfântului Duh este necesar să ne îndreptăm atenția spre tot ceea ce facem. Faptele noastre să fie bune și în primul rând să fie făcute în numele lui Hristos. Pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat fapte bune, Sfântul Serafim tâlcuiește pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1 - 13). Fecioarele înțelepte, care aveau untdelemn în candelele lor și care le-au îndemnat pe cele nebune, care nu aveau untdelemn, să meargă în târg și să cumpere. „Târgul este viața noastră. Ușa cămării de nuntă este moartea. Fecioarele înțelepte și nebune sunt sufletele creștinilor. Untdelemnul nu simbolizează faptele bune, ci harul Sfântului Duh primit înlăuntrul ființei noastre prin mijlocirea faptelor bune și prin a cărui lucrare ființa noastră se transformă (...) din întunecată în luminoasă.”

Scopul vieții noastre nu se rezumă doar la îndeplinirea unor acțiuni creștinești cum ar fi postul, rugăciunea, întrajutorarea și alte nevoințe doar pentru că așa se cuvine să le facem. Ele sunt niște mijloace necesare pentru a atinge finalitatea esențială. Doar în felul acesta „Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Sfântul Serafim aseamănă Împă­răția cerurilor cu harul Sfântului Duh.

Dintre toate faptele bune, rugăciunea ne este numită ca fiind cea mai importantă, pentru că o avem la dispoziția noastră, spune Sfântul Serafim. Oricine, oriunde și oricând poate să se roage, dar să facă aceasta din toată inima.

Harul Duhului Sfânt aduce cu sine în inima omului cele mai mari daruri posibile. Nu este puțin lucru a avea Împărăția cerurilor în inimă. În textul său, Motovilov redă dialogul avut cu părintele său chiar în acele momente de grație, când amândoi erau în prezența Duhului Sfânt. El explică simțirile pe care le-a experimentat. O lumină albă și strălucitoare ca zăpada îi cuprinsese pe amândoi. Fața Sfântului Serafim strălucea ca soarele. Sufletul lui Motovilov era copleșit de pace, de dulceață neștiută de el până atunci, de bucurie extraordinară, de mireasmă neasemănată, de căldură puternică, deși ei se aflau în pădure iarna.

Harul Duhului Sfânt ne arată lucrurile așa cum sunt ele de fapt, iar această înfățișare este accesibilă doar celor care caută adevărul cu toată inima lor. Îndelunga căutare a lui Motovilov a fost făcută din toată inima, altfel, el nu s-ar fi bucurat de așa mângâiere.

Există, bineînțeles, niște condiții care să permită experiența trăirii harului Duhului Sfânt, pe care Sfântul Serafim le amintește: sufletul smerit, iar trupul curățit, rugăciunea peste care în starea de grație se așterne tăcerea, strădania pentru faptele bune făcute în numele lui Hristos, iubirea din toată inima față de Tatăl ceresc ai cărui fii să ne considerăm, credința din tot sufletul, iubirea față de aproapele. „Domnul este aproape de cei ce-L cheamă”, ne încredințează sfântul, fie călugări, fie mireni.

Cu deosebită înțelepciune, în textul lui Motovilov se amintește și de bucuria, recunoștința pe care să o avem față de obținerea bunurilor pământești. Avem nevoie și de ele pentru a călători mai ușor spre patria cerească. Însă nivelul dobândirii lor este limitat de evlavie unită cu mulțumire. Nevoile, necazurile și lipsurile fac parte inevitabil din viața pământească. Doar purtându-ne sarcinile unii altora și iubindu-ne unii pe alții, așa cum ne-a învățat Hristos, putem să ne facem drumul spre cer mai ușor.

Sfântul Serafim de Sarov ne spune că toți creștinii au posibilitatea trăirii harului Duhului Sfânt asemenea celei descrise de Motovilov. El o aseamănă cu adevărate întâlniri cu Dumnezeu de care s-au bucurat Adam și Eva, Cain, Noe, Avraam, Moise, Simeon, Ioachim și Ana, unii sfinți și filosofi din rândurile păgânilor, Maica Domnului, Sfinții Apostoli. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt de Rusalii, iar toți îl primim prin Taina Botezului și a Mirungerii. Prin viața neîngrijită și păcătoasă ne lipsim de el puțin câte puțin. Însă avem șansa de a-l reprimi prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei.