Scumpirea electricităţii a determinat demisia Guvernului Bulgariei
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat, ieri, în Parlamentul de la Sofia, demisia Guvernului pe care îl conduce, după zece zile de manifestaţii organizate în ţară împotriva scumpirii electricităţii. „Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi“, a declarat premierul bulgar. Şeful Guvernului de la Sofia a reacţionat astfel faţă de intensificarea tensiunilor, manifestaţiile din ultimele zile din Bulgaria soldându-se cu 28 de răniţi, între care cinci poliţişti.
Facturile la electricitate pentru luna ianuarie, a căror valoare s-a dublat în comparaţie cu decembrie 2012, au declanşat proteste care au loc zilnic în Bulgaria. Iniţial, premierul Borisov a încercat să reducă, fără succes, tensiunea socială, prin demiterea ministrului de finanţe Simeon Diankov, care ocupa şi funcţia de vicepremier, dar opoziţia a reclamat o demisie a întregului Guvern şi organizarea de alegeri anticipate. Aproximativ 100 de mii de persoane din peste 35 de oraşe au participat, duminică, la cele mai ample acţiuni de protest din ultimii 16 ani din Bulgaria. Pentru prima dată după iarna lui 1996, când valul de proteste a dus la demisia guvernului socialistului Jan Videnov, artere rutiere şi intersecţii importante din întreaga ţară au fost blocate de protestatari nemulţumiţi de creşterea facturilor la energie electrică. Organizatorii protestelor au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le fi satisfăcute revendicările. Principala revendicare a protestatarilor a fost renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN. Marţi, Parchetul din Bulgaria a anunţat că va recomanda revocarea licenţei societăţii de distribuire a energiei electrice CEZ.