Secretul unei livezi reușite: pomi certificaţi, plantare și întreținere corecte
Maramureș este un județ în care pomicultura începe să prindă tot mai mult teren. Culturile de pomi fructiferi au crescut în acest an cu aproape 60 de hectare, o parte din plantări fiind efectuate în toamna trecută, potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei „Pomicola” Maramureş, Tiberiu Pop. Pentru reușita unei culturi noi, specialiștii recomandă fermierilor să folosească numai material săditor de bună calitate, să respecte condiţiile de plantare, să întreţină terenul şi să aplice corect fertilizarea.
„Anual, membrii asociaţiei, dar şi producătorii individuali cresc suprafeţele de cultură, îndeosebi în zonele de deal, dar şi în zonele de şes unde terenul este potrivit pentru pomi fructiferi. Din toamna anului trecut şi până acum, în primăvară, estimăm că au fost plantate diverse specii de pomi fructiferi pe aproximativ 60 de hectare de teren. Acest teren a fost cumpărat sau arendat încă de anul trecut, curăţat şi pregătit pentru noile culturi. (...) Au fost şi cazuri în care fermierii din asociaţie au luat foste livezi, unele vechi şi de 30 de ani, ca apoi, treptat, să înlocuiască pomii cu alţii noi”, a spus Tiberiu Pop.
Plantările de noi livezi sunt favorizate și de dezvoltarea în ţară a zeci de pepiniere care fie aduc material săditor, fie produc pomi pe care îi oferă celor interesaţi, iar tot ce trebuie să facă fermierul este „să respecte condiţiile de plantare, să întreţină corespunzător terenul şi să aplice corect fertilizarea”, potrivit reprezentantului asociației.
Directorul unei firme specializate în consultanţă agricolă, Mirela Vereş, a subliniat, la rândul său, că pentru realizarea unei culturi noi e nevoie de pomi certificaţi şi respectarea condiţiilor de plantare.
„Partea încurajatoare în domeniul pomiculturii e că mai avem foşti ingineri care stăpânesc bine acest domeniu şi vin în sprijinul celor intenţionează să formeze culturi noi. Recomandarea noastră pentru cei care se gândesc să formeze culturi extinse e să achiziţioneze material săditor certificat, să caute recomandări şi se se informeze din mai multe părţi despre ce cumpără pentru a planta. (...) O cultură reuşită de pomi fructiferi înseamnă respectarea condiţiilor de plantare şi întreţinerea corespunzătoare a unei livezi, doar aşa se pot obţine şi recolte bune la câţiva ani de la plantare”, a spus Mirela Vereş, pentru Agerpres.
În acest moment este deschisă, până la 30 aprilie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru DR-15 - Investiţii în exploataţii pomicole. Apelul este pentru pomicultorii care au în vedere dotarea cu utilaje şi echipamente, înfiinţarea, modernizarea sau extinderea unităţilor de procesare, înfiinţarea de plantaţii pomicole, reconversia plantaţiilor existente, creşterea suprafeţelor pepinierelor. Sprijinul nerambursabil este de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăşi suma de 1.500.000 de euro/proiect, respectiv 300.000 de euro/proiect la achiziţia de utilaje. (C. Z.)