Şedinţa Adunării eparhiale la Miercurea Ciuc
La Centrul eparhial din Miercurea Ciuc s-a desfăşurat şedinţa anuală de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei.
Şedinţa care a avut loc în data de 15 ianuarie a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Episcopală cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei împreună cu preoţi din cadrul Permanenţei Consiliului eparhial, preoţii protopopi şi preoţii din cadrul Adunării eparhiale, la care au asistat membri mireni ai acestui organ deliberativ al eparhiei, alături de credincioşi din Miercurea Ciuc.
Pr. Marin Ioan, paroh la Parohia „Sfântul Gheorghe” I și director al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe, a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la importanța rugăciunii în viața Bisericii.
În continuare, în sala de ședinţe a Centrului eparhial au avut loc lucrările Adunării eparhiale. În deschidere, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt intitulat „Rugăciunea - cheia Împărăției cerurilor”.
A urmat citirea rapoartelor pe sectoare, care au reflectat activităţile desfăşurate în cadrul eparhiei în anul care a trecut. Plenul Adunării eparhiale a luat act de lucrările desfășurate în anul 2021 la așezămintele monahale, unitățile parohiale, protopopești și de la Centrul eparhial. Rapoartele au fost aprobate, apoi au luat cuvântul prof. Ioan Lăcătușu, director onorific al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, Cristinel Glodeanu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, pr. Dumitru Apostol, protopopul de Călimani, și Teodor Constantin Dobrean de la Parohia Gheorghieni II (consilier județean).
Cu acest prilej, au fost apreciate realizările episcopiei şi legătura instituțională între Biserică și instituțiile de stat locale și județene în Covasna și Harghita, coeziunea factorilor decizionali ai societății civile din zonă cu Centrul eparhial și cu unitățile ecleziale.
În contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, vor fi identificate măsuri de dinamizare a pastorației familiilor, întărirea misiunii liturgice în parohii și cooptarea tinerilor în activități care să înlesnească citirea și aprofundarea Sfintei Scripturi și a cărților de învățătură ortodoxă. În acest an va continua proiectul de întocmire a monografiilor parohiale și va fi pus accentul pe înființarea de asociații comunitare în parohii pentru accesarea de fonduri destinate proiectelor culturale și identitare românești.
La final, ierarhul a adresat mulţumiri celor prezenţi, autorităţilor de stat, naţionale şi locale, iar membrilor Adunării eparhiale le-a oferit acte de cinstire, cu prilejul încheierii mandatului 2018-2022, și câte un exemplar al Sfintei Scripturi împreună cu alte cărți apărute la editurile eparhiei.