Şedinţă cu protopopii din Arhiepiscopia Sibiului
La reşedinţa mitropolitană din Sibiu a avut loc ieri, 2 septembrie o şedinţă cu cei 11 protopopi din Arhiepiscopia Sibiului. La lucrările prezidate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au fost prezenţi şi consilierii de la centrul eparhial. Pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ şi au fost comunicate ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Şedinţa cu protopopii din Arhiepiscopia Sibiului a deschis lucrările de ordin administrativ din noul an bisericesc, în care va avea loc o serie de manifestări şi evenimente duhovniceşti şi culturale în mai multe oraşe de pe cuprinsul eparhiei. Primele manifestări spirituale din noul an bisericesc vor avea loc în perioada 26-28 septembrie, când moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu vor fi aduse la Braşov, la Făgăraş şi la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, locuri de care domnitorul martir a fost legat sufleteşte şi unde a ctitorit aşezăminte sfinte.
În şedinţa de ieri de la Sibiu, protopopii şi consilierii eparhiali au discutat despre organizarea acestui pelerinaj în judeţul Braşov, eveniment la care preoţii din zonă şi credincioşii din parohii vor fi implicaţi în mod direct.
„Credincioşii noştri au primit un dar minunat de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi de la Sfântul Sinod prin aducerea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu în Arhiepiscopia Sibiului, în perioada 26-28 septembrie. Avem datoria morală de a întâmpina cu multă evlavie aceste odoare sfinte şi de a fi recunoscători pentru aceste evenimente spirituale deosebite pentru Arhiepiscopia noastră“, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Un alt punct important pe ordinea de zi a şedinţei de la Sibiu a fost comunicarea ultimelor hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care trebuie aplicate în eparhii, protopopiate şi parohii.
Astfel, părinţii protopopi au fost informaţi că Agenţia „Basilica Travel“ a Patriarhiei Română, prin centrele sale de la eparhii vine în sprijinul parohiilor sau protopopiatelor care doresc să realizeze pelerinaje la aşezăminte sfinte din ţară şi din străinătate. La centrul eparhial de la Sibiu există un birou de pelerinaj al agenţiei amintite, astfel încât preoţii au posibilitatea să apeleze la serviciile acestuia.
Catedrala Mântuirii Neamului
S-au discutat, apoi modalităţile de susţinere financiară a lucrărilor de la Catedrala Mântuirii Neamului, pentru ca Arhiepiscopia Sibiului să rămână pe locul doi, după Arhiepiscopia Bucureştilor, în lista eparhiilor care contribuie constant la această lucrare deosebită a Bisericii.
„Am stăruit să contribuim în continuare la colecta naţională pentru susţinerea lucrărilor de zidire a Catedralei Mântuirii Neamului. Am încercat până acum să ţinem pasul pe măsura posibilităţilor noastre şi să fim statornici în eforturile noastre. Va trebuie să găsim şi alte căi de a sprijini această lucrare măreaţă din Patriarhia Română“, ne-a mai spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Au mai avut loc discuţii referitoare şi la problema incompatibilităţii în funcţii atât în cadrul parohiilor sau a protopopiatelor, cât şi la nivel de centru eparhial. Fiecare caz în parte a fost discutat punctual, elaborându-se şi evaluări. Nu în ultimul rând, la şedinţa de la Sibiu au fost discutate şi probleme administrative de ordin local, cazuri disciplinare din fiecare protopopiat, precum şi stadiul lucrărilor în principalele şantiere de pe cuprinsul eparhiei. Cei prezenţi la şedinţă au dezbătut cele mai bune căi de a rezolva cazurile disciplinare şi de continuare şi finalizare a lucrărilor de construcţie la obiectivele aflate în atenţia Arhiepiscopiei Sibiului.