Seminarul Teologic din Iaşi şi-a sărbătorit hramul
Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, cu ocazia praznicului Sfinţii Trei Ierarhi. Seria de evenimente dedicate hramului a început încă de pe 27 ianuarie cu vernisarea unei expoziţii de pictură, continuând apoi cu o serie de conferinţe, comunicări ştiinţifice, precum şi concursuri interdisciplinare. Joi seara a fost oficiată slujba Vecerniei, urmată de Litie, unde, alături de profesori, elevi şi diferite oficialităţi locale, a participat şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, acesta a ţinut un cuvânt de învăţătură viitorilor preoţi, prin care a evidenţiat calităţile pe care trebuie să le aibă un creştin adevărat, pornind de la cei trei mari ierarhi prăznuiţi.
„Cei trei mari ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur sunt ocrotitorii învăţământului teologic şi, de aceea, orice preot, seminarist sau creştin adevărat trebuie să primească în viaţa sa aceste trei lucruri pe care le-au avut Sfinţii Trei Ierarhi. Orice creştin autentic trebuie să fie mare, trebuie să fie cuvântător de şi cu Dumnezeu şi să fie «gură de aur». Să fie mare, adică să fie smerit, pentru că nu este măreţie mai mare, nu este putere mai rezistentă şi nu este lumină mai strălucitoare decât smerenia. Eşti mare pentru că te pui stăpân peste patimi, eşti mare pentru că te eliberezi de dorinţa de a-i domina pe ceilalţi. Creştinul autentic, şi cu atât mai mult teologul, trebuie să fie un om care vorbeşte cu Dumnezeu, ca Sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, patriarhul Constantinopolui. Şi cum poate fi un om obişnuit, cum suntem cu toţii, cuvântător de Dumnezeu şi Teolog? O spune Sfântul Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine». Să te menţii ca om într-o asemenea măsură, încât să nu mai zici că trăieşti tu, ci te-ai făcut pe tine sălaş Duhului Sfânt“, a arătat în cuvântul de învăţătură Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „A renăscut din propria-i cenuşă o şcoală de teologie nouă“ La rândul său, directorul şcolii, preotul Dragoş Bahrim, a vorbit celor prezenţi despre modul în care a renăscut Seminarul Teologic din Iaşi, după ce o perioadă de jumătate de secol a avut porţile închise. „Seminarul nostru a fost înfiinţat în vremea mitropolitului Veniamin Costachi, în 1803, funcţionând la Mănăstirea Socola, însă după mulţi ani, acesta şi-a întrerupt activitatea. Cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, în 1995 s-a dorit o continuare şi o reînnodare a firului teologic rupt de aproape 50 de ani şi a fost reînfiinţată această instituţie teologică, după ce, cu puţin timp înainte, a fost reînfiinţată şi Facultatea de Teologie din Iaşi. Şi chiar dacă a fost printre ultimele seminarii din ţară care au fost reînfiinţate, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi mari teologi, a renăscut din propria-i cenuşă o şcoală de teologie nouă, care răspunde cerinţelor pentru care a fost construită şi, în acelaşi timp, răspunde provocărilor actuale. Sfântul Vasile cel Mare alături de ceilalţi Sfinţi Ierarhi ne-au fost ocrotitori şi au constituit modele încă de la început şi continuă să ne fie modele şi povăţuitori şi în zilele de astăzi“, a spus directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. La finalul slujbei, reprezentanţii seminarului au oferit în dar IPS Mitropolit Teofan o icoană cu Sfinţii Trei Ierarhi, pictată chiar de elevii acestei şcoli. Lucrările de construcţie a clădirii în care funcţionează astăzi Seminarul Teologic din Iaşi au început în 2001, după ce, în 1998, a fost binecuvântat locul pe care va fi construită. Ultima etapă în construcţia Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare“ a fost pictarea capelei închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, finalizată în vara anului 2008. (Silviu DascĂlu)