Semnal de alarmă privind îmbătrânirea populației
Problematica îmbătrânirii populaţiei este una importantă pentru agenda politicii publice a României, a cărei soluționare nu poate suferi amânări, arată un studiu despre acest fenomen şi consecinţele sale economice.
„Anul 2040 reprezintă anul în care populaţia României cu o vârstă de 65+ ani o va depăşi pe cea cu vârstă sub 24 ani, fiecare dintre aceste categorii reprezentând aproximativ un sfert din populaţia României în acel moment”, menţionează studiul realizat de Asociaţia CFA România, care identifică migrația drept principală cauză a fenomenului îmbătrânirii populației.
La rândul său, migrația este favorizată de un cumul de factori cum sunt calitatea învăţământului şi accesul la servicii sociale, dar şi de componente relative, cum sunt cele care relevă cât de bine o ducem comparativ cu alte clase sociale sau categorii profesionale, mai arată cercetarea, preluată de Agerpres.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, populaţia vârstnică a ţării noastre a depăşit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare a acestui fenomen.
Numărul bătrânilor de peste 65 de ani, de exemplu, a trecut de 3,8 milioane de persoane (17,5% din totalul populației), în timp ce numărul copiilor este de numai 3,19 milioane (14,5%).
La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%), o categorie care peste 10-15 ani va ieşi la pensie.
În ceea ce priveşte starea de sănătate, speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Europa, iar bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii. (C. Z.)