Semne neobservate ale unor boli sufleteşti

Codependenţa este o problemă de relaţii nesănătoase. Dacă vrem să ne vindecăm relaţiile, trebuie să începem prin a ne vindeca pe noi înşine. Iar Dumnezeu are un rol foarte important în vindecarea noastră. El ne va da înţelepciunea şi puterea să trecem de suişurile şi coborâşurile călătoriei noastre în viaţă. Dar dacă şi cu Dumnezeu avem o relaţie nesănătoasă? Codependenţa devine astfel o boală a sufletului.

Persoanele codependente sunt marcate şi suferă din cauza situaţiei problematice pe care au cunoscut-o în copilărie, în familia în care au crescut, lucru care se reflectă evident în relaţiile pe care aceştia le au în prezent. O explicaţie a acestei suferinţe provine din faptul că un copil percepe lucrurile ca fiind definitive. Nu face asociaţiile mentale care adultului i se par logice. Creierul copilului se imprimă ca o bandă magnetică exact cu informaţia pe care acesta o percepe, informaţie care poate trece apoi într-un tipar de comportament. Acest tipar poate fi asemănat cu un program de calculator, care odată activat rulează fără modificare ani de-a rândul. Până când?! Până când privim în urmă şi constatăm cu surpriză că trăim evenimente foarte asemănătoare, în care se schimbă doar decorul, vârsta noastră şi uneori interlocutorul. Deci au o temă comună, temă care provine cel mai adesea dintr-o traumă emoţională din perioada copilăriei. Nu este obligatoriu să aibă la bază un eveniment ce se remarcă printr-o gravitate extremă, ci prin concluzia care s-a născut în urma acestuia. Fiecare copil are un astfel de bagaj, dar la persoanele codependente el marchează decisiv dezvoltarea şi felul de a se manifesta al persoanei. Când "a-ţi oferi ce mi-a lipsit mie" devine mod de viaţă Spre exemplu, o dorinţă fierbinte pentru o jucărie care nu i-a fost cumpărată în copilărie din cauză că ea nu era o necesitate într-o familie în care banii dispăreau prea curând, erau mereu insuficienţi şi lipsurile erau parte din viaţa de fiecare zi, poate implementa ideea adultului că "banii nu sunt de ajuns niciodată" şi că ei "sunt măsura lucrurilor". Acesta va încerca cu determinare să acumuleze avere, impulsionat inconştient de dorinţa de satisfacţie şi de bucurie care i-a lipsit în copilărie şi care a fost greşit asociată cu banii. Cu această situaţie s-a confruntat şi M.N care, până la vârsta de 40 de ani, devenise proprietarul unei firme cu o cifră de afaceri impresionantă, dar pentru care familia şi prietenii erau doar o altă programare pe o agendă de lucru şi aşa foarte încărcată. Acesta înţelegea să îşi arate afecţiunea prin cadouri şi facilităţi materiale, adică ce a părut că i-a lipsit în trecut şi care era de aşteptat să aducă şi fericirea dorită, lipsind cel mai adesea de la momente importante din viaţa celor dragi. Stilul de a trăi evenimentele familiei doar prin fotografii şi de a compensa material absenţa s-a dovedit în timp ineficient, determinându-l pe M.N să urmeze împreună cu soţia sa o terapie completă pentru cuplu şi familie, în care cu ajutorul psihologului şi al duhovnicului şi-au conştientizat nevoile reale şi au înaintat spre vindecarea trecutului prin acceptarea acestuia şi prin legătura vie cu Dumnezeu. Concurenţa şi ambiţia, semne ale bolilor sufleteşti O altă situaţie este aceea a copilului tratat de către membrii familiei într-un mod perceput de acesta ca fiind nedrept şi umilitor sau care a fost frecvent ignorat. Un astfel de copil va deveni adultul care poartă în sine credinţa că "nu este important". Acesta va încerca constant în viaţă, prin titluri academice sau o panoplie de succese diverse, prin tendinţa de a se impune într-un anturaj, să contracareze lipsa dureroasă în care a crezut, adică "să fie important", ascultat, respectat. Aşa s-a întâmplat şi cu A.C., o elevă eminentă, olimpică, o persoană descrisă de colegi ca fiind perfectă din toate punctele de vedere, dăruită cu frumuseţe, abilităţi de comunicare în grup, visul oricărui părinte, dar care a cedat psihic la un insucces minor, afirmând că nu mai valorează nimic şi este o ratată. Psihoterapia asociată vital cu sprijinul duhovnicului, cu spovedania şi Sf. Împărtăşanie au ajutat-o în a vedea mai clar lipsurile trecutului, în a le accepta, ierta şi a merge mai departe având acum suportul real al relaţiei cu Domnul. Spre deosebire de cazul prezentat anterior, în acest caz lucrurile pot să nu pară grave, deoarece problema poate surveni fie numai în momentul în care persoana îşi triază inconştient relaţiile în funcţie de poziţia pe care ar putea-o ocupa în raport cu celălalt. Dimpotrivă, concurenţa, ambiţia sunt caracteristici valorizate pozitiv în societatea contemporană. Dar cel care trăieşte astfel, centrat pe a umple acel gol, ratează oportunităţile de a cunoaşte noi personalităţi umane şi de a avea o experienţă de viaţă complexă. Sau în faptul ca această persoană va căuta să se impună uneori forţat şi că atunci când această impunere îi va fi refuzată, să cadă într-un comportament de frustrare, respingere, abandon, violenţă. Aceste manifestări au la bază stima redusă de sine, care deşi poate fi negată vehement de CV-uri fascinante, se poate trata prin cunoaşterea reală de sine, care are coerenţă şi bază numai în raport cu Dumnezeu. * Andreea Hefco este medic psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, specialitatea neurologie Vindecarea de codependenţă şi vindecarea sufletului În vindecarea de codependenţă, în primul rând e nevoie de lucru individual, pornind de la diverse materiale, cum ar fi "Labirintul codependenţei" - o carte în care se pot citi pe larg caracteristicile de dependenţă emoţională, ce este aceasta, care sunt cauzele şi factorii ce perpetuează codependenţa, precum şi etapele de însănătoşire - şi "Ieşirea din labirint", ce prezintă planul de reabilitare pe care medicii de la clinica Minirth-Meier îl utilizează în activitatea lor de consiliere. În "Ieşirea din labirint" găsim un ajutor în parcurgerea pas cu pas a acestui plan, într-un mod interactiv, cu întrebări şi explicaţii suplimentare, prin teste pe care suntem invitaţi să ni le aplicăm singuri şi alte tehnici care au dat rezultate la nenumăraţi clienţi ai clinicii. Pe de altă parte, e important de avut în vedere faptul că a urma doar nişte tehnici, fără lucrul interior pe care ni-l propune Biserica, nu va face decât să ne ofere mijloace mai sofisticate de a-i învinovăţi pe ceilalţi, deoarece problemele interumane au la bază nu lipsa ori abordarea greşită a manierei de comunicare, ci trădarea propriei conştiinţe. Avem nevoie să respectăm întocmai "prescripţiile" părintelui duhovnic, atunci când intrăm pe calea vindecării şi nu doar atât, să ne luăm în permanenţă ca şi indice de vindecare faptele pe care le facem, dacă sunt în concordanţă cu ceea ce credem despre noi înşine la un moment dat. Nu ca să ne învinuim că nu am ajuns la o anumită măsură, ci ca să ne putem raporta realist la ceea ce suntem, cât de realist ne e cu putinţă. Găsim aceast îndemn şi la Părinţii filocalici, aşa cum putem vedea şi în acest scurt fragment din răspunsurile avvei Varsanufie: "Dar, când cel bolnav vine la doctor, trebuie să păzească (să urmeze) cele poruncite de doctor ş...ţ Cei ce se apropie, aşadar, de Doctorul nostru cel mare sunt luminaţi de El şi El îi vindecă de toate bolile sufleteşti ş...ţ Să nu ne lăudăm deci zicând că suntem credincioşi. Căci în acest caz vom fi judecaţi ca oameni făţarnici şi necredincioşi. Din cele din afară (din faptele noastre n.n.) se arată credinţa cea nearătată, care locuieşte în cele ascunse ale inimii". Pagină coordonată de Cristina Sturzu Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe adresa de e-mail: sturzucristina@gmail.com