„Sfânta Treime a voit ca Mântuitorul lumii să Se întrupeze din Fecioara Maria“
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit, ieri, de sărbătoarea Bunei Vestiri, în Catedrala patriarhală, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia zilei de 26 martie.
Preafericirea Sa a rostit cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile Evangheliei care s-a citit la Sfânta Liturghie şi a evidenţiat importanţa cinstirii Maicii Domnului pentru mântuirea omului. "Evanghelia pe care am ascultat-o a fost rânduită pentru a fi citită în ziua praznicului Bunei Vestiri. Ea ne arată trei adevăruri mari privitoare la mântuirea noastră şi la cinstirea Maicii Domnului. În primul rând vedem că mântuirea neamului omenesc vine din iniţiativa lui Dumnezeu. În al doilea rând, vedem că Dumnezeu lucrează mântuirea neamului omenesc respectând libertatea omului pentru că nu doreşte ca oamenii să se mântuiască cu forţa, ci la mântuirea lor să conlucreze cu harul lui Dumnezeu. În al treilea rând, vedem că Maica Domnului este cinstită de Dumnezeu Însuşi prin alegerea sa ca persoană din care Se întrupează, Se înomeneşte, Se face Om Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu. Apoi este cinstită de Arhanghelul Mihail care i se închină ei, zicându-i: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!"". Dumnezeu Atotputernicul şi Atotsmeritul În continuare, Patriarhul României a subliniat necesitatea Întrupării Mântuitorului, arătând că mântuirea omului nu se poate face prin el însuşi şi de către el însuşi, deoarece el nu poate să se elibereze din păcat şi din moarte cu forţe proprii. "Numai Dumnezeu Cel fără de păcat poate elibera pe om de păcat şi numai Dumnezeu Cel nemuritor, veşnic viu, poate elibera de moarte pe omul păcătos, care merge spre moarte. De aceea a fost necesară unirea lui Dumnezeu cu umanitatea care mergea spre moarte ca urmare a păcatului nostru strămoşesc, al protopărinţilor Adam şi Eva. Noi astăzi prăznuim zămislirea, întruparea Fiului lui Dumnezeu ca Om din Fecioara Maria, aşa cum se spune şi în Crezul ortodox. Hristos Domnul Se întrupează, Se înomeneşte; El, Cel veşnic, nevăzut şi necuprins, devine Om în timp, devine temporal, devine văzut. Cel necuprins devine limitat prin umanitatea Sa şi Cel nevăzut devine văzut prin trupul său material. (...) Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria este conţinutul spiritual al sărbătorii Bunei Vestiri. Sfânta Evanghelie după Luca ne arată că Dumnezeu trimite pe Fiul Său în lume ca să Se facă Om pentru mântuirea omului, pentru ca omul să devină dumnezeu după har. El Se face limitat şi muritor pentru ca omul, prin credinţa în Hristos şi prin unirea cu Hristos, să devină nemuritor, să devină veşnic în slava Preasfintei Treimi." Dumnezeu respectă voinţa omului Tâlcuind cuvintele rostite de Fecioara Maria ca răspuns la vestea cea bună adusă de Arhanghelul Mihail, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că "atât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru voinţa omului, că nu săvârşeşte mântuirea omului fără voia lui. Nu Se întrupează Cel Atotputernic ignorând sau nebăgând în seamă voinţa omului. Dumnezeu Atotputernicul este şi Atotsmerit; respectă libertatea noastră. El nu vrea să ne mântuiască cu forţa. El aşteaptă răspunsul nostru. (...) Evanghelia de astăzi ne arată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi că El respectă voinţa noastră. Când voinţa noastră urmează voinţei Lui, atunci devenim şi noi binecuvântaţi şi ne umplem de harul Lui şi aceasta este comuniunea, dăruirea reciprocă: Dumnezeu Se dăruieşte nouă prin iubire, iar noi, dacă ne dăruim Lui prin rugăciune şi prin fapte bune, atunci ne sfinţim şi devenim şi noi binecuvântaţi şi mântuiţi." Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat faptul că cinstirea Maicii Domnului a început-o Însuşi Dumnezeu când a ales-o ca să fie făptura cea mai curată şi mai sfântă şi mai smerită, pregătită anume ca din ea să Se nască Cel Unul Sfânt, ca Om. "Biserica Ortodoxă când o cinsteşte pe Maica Domnului, o cinsteşte pentru că Sfânta Treime a voit ca Mântuitorul lumii să Se întrupeze din Fecioara Maria", a spus Preafericirea Sa. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh a îndemnat pe credincioşi să participe la pelerinajul de Florii care se va desfăşura în Sâmbăta lui Lazăr în capitală, explicând că acest pelerinaj este o tradiţie reînviată în ţara noastră şi, în acelaşi timp, este o manifestare a credinţei noastre aducătoare de bucurie.