Sfântul Antonie cel Mare, prăznuit în Brăila şi Galaţi
Sfântul Antonie cel Mare, întemeietorul vieţii monahale, a fost cinstit în mod deosebit în două parohii din oraşele Brăila şi Galaţi ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Bucuria duhovnicească a fost una deosebită, deoarece în mijlocul comunităţilor s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Manifestările pastoral-misionare dedicate hramului Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare“ din Brăila au debutat cu oficierea slujbei Vecerniei şi Litiei de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de preoţii Cercului misionar. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie, dar şi profesori şi oameni de cultură.
La final, în Centrul social „Sfântul Antonie cel Mare“ al parohiei a fost convocate Consiliul şi Comitetul parohial, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.
În cadrul lucrărilor a fost analizată darea de seamă a parohiei pentru anul 2014 pe toate sectoarele de activitate, după care s-a creionat programul activităţilor din anul 2015, în conformitate cu tema sinodală propusă la nivelul Patriarhiei Române.
La întâlnire au participat, pe lângă membrii organismelor parohiale, părinţi ai elevilor din şcolile aflate pe teritoriul canonic al parohiei, precum şi profesorii de religie, în vederea constituirii de asociaţii în parohii pentru susţinerea şi îmbunătăţirea conţinutului şi metodei didactice în cadrul orei de religie.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a fost cinstit în chip deosebit şi la parohia gălăţeană din cartierul Micro 21.
În ajunul sărbătorii, o parte din membrii organismelor parohiale au vizitat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi persoanele private temporar de libertate, după care un sobor de preoţi din municipiu a oficiat slujba Vecerniei cu Litie şi Acatistul Cuviosului Antonie.
Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, în biserica cea mică a comunităţii.
La slujbă au participat şi s-au împărtşit un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 „Ion Luca Caragiale“, instituţie ce se află pe teritoriul parohiei. Parte din aceşti copii sunt asistaţi în centrul de zi al parohiei, unde după programul şcolar îşi fac temele, se joacă, participă la diferite activităţi şi primesc masa de prânz.
La ora amiezii, micii credincioşi au luat prânzul în clădirea centrului social.
La final, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire ierarhi Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului şi teolog de seamă al Bisericii noastre, trecut la Domnul în anul 2005.
După tradiţia parohială, preoţii slujitori împreună cu enoriaşii parohiei au pregătit pachete cu hrană caldă, ceai fierbinte şi colivă pe care le-au oferit credincioşilor prezenţi.
În locaşul de cult, după Sfânta Liturghie, a avut loc şedinţa Consiliului şi Comitetului parohial la care a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. După o succintă prezentare a dării de seamă pe anul 2014 cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul parohiei şi a Centrului de zi pentru copii, au fost discutate principalele proiecte pentru anul 2015, între care: finalizarea noii biserici, intesificarea activităţilor pentru educarea copiilor în cadrul Centrului de zi şi o legătură mai evidentă şi utilă între parohie şi şcoală spre folosul sufletesc al copiilor.
În anul 2005, Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din municipiul Galaţi a primit binecuvântarea chiriarhală pentru a construi un centru destinat copiilor proveniţi din familii nevoiaşe. Inaugurarea acestuia a avut loc în ziua de 17 ianuarie 2009.
În prezent aici îşi desfăşoară activitatea 50 de copii selectaţi în baza anchetelor sociale efectuate de asistentul social angajat, ei primind pe lângă o masă caldă, consiliere socială, psihologică, duhovnicească şi sprijin în efectuarea temelor primite pentru acasă.