Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (1774-2024) - 250 de ani de la aducerea moaștelor în București

Înaltpreasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici,

Onorate autorități,

Iubiți pelerini,

Prezenţa moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în mijlocul cetăţii Bucureştilor, de două veacuri și jumătate, dă mărturie despre harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruiește, prin sfinții Săi, celor care se roagă Lui cu credință, arătând în chip vădit iubirea lui Dumnezeu pentru poporul cel binecredincios, fiind în același timp și o dovadă concretă a iubirii credincioșilor față de Dumnezeu, Care „Minunat este întru sfinţii Lui” (Psalmi 67, 36).

Pelerinajul la moaștele sfinților constituie o expresie a cinstirii aduse lucrării harului lui Dumnezeu în oameni și o mare binecuvântare pentru a înainta în viața duhovnicească. Moaștele sfinților sunt o dovadă a vieții lor înduhovnicite prin pocăință și post, a rugăciunii neîntrerupte, a sfințirii sufletului și trupului prin harul Duhului Sfânt, sfinții devenind astfel luminători pentru mântuirea oamenilor. Pelerinajul aduce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregului oraş sau a locului de pelerinaj și, în același timp, reprezintă o ocazie înălțătoare de întărire a comuniunii și bucuriei creștine, în duhul iubirii frățești și al creșterii duhovnicești în evlavie și sfințenie, urmând astfel exemplul celor care au trăit o viață desăvârșită.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, un sat din sudul Dunării, aproape de orașul Ruse din Bulgaria de azi, era vlah (român) de neam și a trăit în veacul al XIII-­ lea, în timpul Țaratului de Târnovo (1185­ -1396), întemeiat de români și de bulgari sub conducerea fraților Petru și Ioan Asan, români de neam¹.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost mai întâi păstor; păștea oile şi vitele sătenilor și se ruga, împărțind celor săraci o parte din ceea ce primea.

Mai târziu, păstorul evlavios și milos a devenit monah, iar apoi a viețuit ca pustnic într­ -o peșteră, lângă râul Lom, în post și rugăciune. Mai știm despre el că, atunci când și­ -a simțit sfârșitul aproape, s­ -a așezat între două lespezi, care simbolizau sicriul, apoi și­ -a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în singurătate, însoțit numai de o mulțime nevăzută de îngeri. Mai târziu, trupul său neputrezit a fost descoperit în chip minunat, iar Sfântul Cuvios Dimitrie a început să fie cinstit în satul Basarabi și în tot ținutul. Tradiția spune că unul dintre domnitorii Țării Românești din dinastia Basarabilor a înălțat o biserică în satul Basarabi, întru cinstirea sfântului.

Moaștele sale au fost luate din Basarabi de generalul rus Petru Saltîkov în anul 1774, în urma războiului ruso-turc, iar acesta a vrut să le ducă în Rusia, dar la rugămintea unui credincios din București, boierul Hagi Dimitrie, acestea au rămas în țara noastră și au fost depuse în Catedrala Mitropoliei din București, unde se află și astăzi. Încă de la momentul aducerii cinstitelor sale moaște la București, în ziua de miercuri, 13 iulie 1774, credincioșii l-au cinstit cu multă evlavie pe Cuviosul Dimitrie, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care l-a oferit poporului român în vremuri grele.

Pelerinajul și faptele minunate săvârșite la racla în care sunt depuse moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, au reprezentat o constantă de-a lungul timpului.

Astfel, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a apărat de multe ori cetatea Bucureștilor de primejdii și calamități:

Încetarea ciumei din anul 1814, în vremea domnitorului Ioan Caragea (1812-1818);

În anul 1827, în vremea domnitorului Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), izbăvirea de o secetă îndelungată, când foametea amenința orașul și împrejurimile;

În anul 1831, capitala Munteniei aproape s-a pustiit din cauza epidemiei de holeră, care a ucis o mulțime de oameni, iar pe alții i-a forțat să părăsească orașul. În ziua de 15 septembrie 1831, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost scoase în procesiune pe Câmpia Filaret (Parcul Carol I de astăzi) şi, potrivit mărturiilor istorice, după multe rugăciuni, din acea zi numărul morților a început să scadă, în cele din urmă stingându-se molima.

Iubiți pelerini,

Timp de două veacuri și jumătate, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost pavăză, scut, izvor de bucurie și de pace, de mângâiere și de binecuvântare pentru locuitorii orașului București și pentru toți credincioșii care l-au căutat în rugăciunile lor, minunile sfântului fiind izvorâte din iubire milostivă față de oamenii aflați în suferință.

Anul acesta, la împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale la București, ca mulțumire pentru darurile primite de la Bunul Dumnezeu de binecredincioșii creștini din Arhi­episcopia Bucureștilor prin mijlocirea ocrotitorului lor, Sfântul Cuvios Dimitrie, racla cu moaștele lui a fost purtată în procesiune în cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, în timpul Postului Mare, spre bucuria duhovnicească a tuturor credincioșilor pe care îi ocrotește de două veacuri și jumătate, dar și spre binecuvântarea întregii cetăți.

Felicităm pe toți cei care au contribuit la buna organizare a acestei sărbători, care adună împreună parohii și mănăstiri, clerici și mireni, slujitori ai Bisericii, jandarmi şi în mod deosebit jandarmi jalonieri.

De asemenea, felicităm pe toți cei care au participat la procesiunea din seara aceasta cu prilejul sărbătoririi Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București și ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, sănătate și fericire, pace și bucurie, ajutor în familie și în activitatea fiecăruia, cu ani mulți și binecuvântați, pentru a spori în credință și în iubire creștină, în sfințenie și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, spre bucuria sfinților și spre dobândirea mântuirii! Amin.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvânt rostit cu prilejul pelerinajului din ajunul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, vineri, 12 iulie 2024.

 

Notă:

¹ Vezi Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco­ -romani și români, Iași, Ed. TRINITAS, 2007, pp. 252­ -256.