Sfântul Dimitrie cel Nou, de peste două veacuri ajutător al bucureştenilor

Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul Bucureştilor. Din 1774, de când sfintele sale moaşte străjuiesc cetatea lui Bucur de pe Dealul Patriarhiei, pelerini de pretutindeni, nu doar din ţara noastră, vin şi i se închină. Dacă în timpul unei zile obişnuite trec prin faţa raclei câteva sute de persoane, în pelerinajul organizat cu ocazia prăznuirii sale, sfintele sale moaştele îi sunt venerate de mai mult de jumătate de milion de pelerini. Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, datorită patriarhului Justinian Marina, cultul său a fost generalizat în toată ţara.

Fie din respect pentru tradiţia veche de peste 200 de ani, fie pentru a se pocăi şi curăţa sufleteşte ori a primi de la moaştele făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupeşti, pelerinii care stau la rândul ce îi ţine în picioare câteva ore bune - uneori chiar în frig şi ploaie - pleacă uşuraţi, senini, luminaţi şi îndreptaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea Sfântului Dimitrie cel Nou, după cum recunosc mulţi dintre ei. Pelerinajele închinate Sfântului Dimitrie cel Nou depăşesc cinstirea acordată în mod obişnuit moaştelor sfinţilor, iar bucureştenii îl cinstesc şi ca ocrotitor al lor. Şi nu de puţine ori mantia sa păstorească, ruptă şi ponosită, a fost un scut împotriva duşmanilor sau a intemperiilor. Ciumă şi secetă Aşa s-a întâmplat în timpul epidemiei de ciumă bubonică ce a avut loc în Ţara Românească în anii 1813-1814, numită şi „ciuma lui Caragea“ (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Bucureştiul, cel mai afectat oraş, avea câţiva zeci de morţi zilnic. Văzând că boala nu conteneşte şi se răspândeşte tot mai mult, la cererea domnului, călugării de la Mănăstirea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, unde se află astăzi Palatul patriahal, au scos moaştele Cuviosului Dimitrie din Catedrală şi au ocolit oraşul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea ciumei. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reuşind să scape de cumplita plagă. Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioşilor şi pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Se ştie că moaştele nu erau scoase din biserică decât în cazuri excepţionale. Seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului păstor să fie din nou scoasă şi purtată de preoţii Catedralei pe umeri, în procesiune prin oraş. „După ce au ocolit câteva străzi (preoţi şi credincioşi cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoşoaiei, începu să plouă. Vodă şi boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi“, spune în memoriile sale colonelul Dimitrie Pappazoglu, care a luat parte la această procesiune, impresionat şi el de ajutorul prompt primit de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Dimitrie. Holera şi comunismul Peste doar patru ani, în 1831, bucureştenii au venit din nou să-şi plece picioarele în faţa ocrotitorului lor. De data aceasta era vorba de holeră. Preşedintele Divanului Ţării Româneşti era pe atunci generalul Pavel D. Kiseleff. La cererea lui, în data de 15 septembrie, moaştele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezenţa autorităţilor militare ruse - generali şi ofiţeri - a preoţilor şi credincioşilor care nu părăsiseră oraşul, mitropolitul şi călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua aceea şi până la începutul lunii octombrie - ne spune tot colonelul D. Pappazoglu - a scăzut repede numărul morţilor, care până atunci atinsese 160 pe zi“. Regimul comunist a fost un duşman al Sfântului Dimitrie cel Nou. Se dorea mutarea Catedralei şi a Reşedinţei Patriarhiei. Abandonarea acestei intenţii de către autorităţi, într-un mod inexplicabil, se poate pune şi pe seama ajutorului Sfântului Cuvios Dimitrie. Nicolae Ceauşescu a făcut mari presiuni asupra patriarhilor, Iustin şi Teoctist. S-au propus mai multe variante pentru o nouă reşedinţă: Văcăreştiul, Mănăstirea Cernica sau Căldăruşaniul. Îl deranja pelerinajul la moaştele Sfântului Dimitrie. De pildă, în 1989, Ceauşescu a fixat pe 27 octombrie, de ziua praznicului Sfântului Dimitrie cel Nou, o sesiune a Marii Adunări Naţionale. Având justificare politică, s-a dorit mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. Deşi supus presiunilor şi ameninţărilor, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaştele Sfântului, ci la Biserica „Sfântul Nicolae - Vlădica“, în vecinătatea Catedralei patriarhale. La două luni distanţă, Ceauşescu a căzut. „Au lovit în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât şi în credinţa şi interesele Poporului Român“ Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, a mai fost luat odată din Catedrală împotriva voii sale. Se întâmpla în 1918, în timpul ocupaţiei germane, din timpul Primului Război Mondial. Un pluton de soldaţi bulgari, care erau aliaţi ai nemţilor în acel moment, venind într-o seară cu o maşină, au pătruns în Catedrală şi au luat pe ascuns moaştele Cuviosului, încercând să plece cu ele în Bulgaria. Se ştie că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi, de la sud de Dunăre, în timpul dinastiei româneşti a Asăneştilor. Venind în România, prin voia sa, în 1774, moaştele au fost aduse de generalul rus Petru Saltacov, pentru a nu fi profanate de turcii care ocupaseră teritoriul bulgar. Sfântul i-a înmuiat inima bogatului şi influentului boier român, Hagi Dimitrie, care l-a rugat pe evlaviosul general rus să nu ducă sfintele moaşte în Rusia, ci să le lase în Bucureşti. De atunci, Sfântul Dimitrie nu a mai dorit să plece. Tentativa de furt a bulgarilor s-a petrecut în februarie 1918. Clopotele Mitropoliei au dat alarma, însă deja moaştele Cuviosului fuseseră răpite. Temându-se de o răscoală, autorităţile germane au intervenit imediat. Mareşalul August von Mackensen, guvernatorul militar al României ocupate, a ordonat capturarea făptaşilor şi restituirea sfintelor moaşte. Acesta, la câteva ore după dispariţie, a primit din partea mitropolitului Conon al Ţării Româneşti o scrisoare cu următorul text: „Excelenţa Voastră, Avem marea durere sufletească de a vă aduce la cunoştiinţă că astănoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicându-se cu forţa Sicriul cu Moaştele Sfântului Cuvios Dumitru, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat cu o trupă de ostaşi bine înarmaţi, prezentându-se aproape la orele 2 noaptea şi operând până la orele 3-4, mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu din curte, ţinându-l la o parte şi, servindu-se de instrumente puternice, au forţat ambele uşi ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au năvălit spre altar, au ridicat cu forţa preţiosul Sicriu cu Sfintele Moaşte, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, şi s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit şi anume pregătit şi plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală şi întunecoasă; şi astfel automobilul a dispărut, încotro nu se ştie. Prin această nemaipomenită şi nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldaţi (bănuiţi bulgari) înarmaţi, care, după un plan anume pregătit, prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât şi în credinţa şi interesele Poporului Român, carele nu poate fi vinovat cu nimic. Deci, Excelenţa Voastră, cu mare durere sufletească aducându-le acestea la Înaltă-Va cunoştinţă, şi în credinţa că Biserica şi Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. şi cunoscând înaltele sentimente ale Majestăţii Sale Împăratul Germaniei, Noi vă rugăm stăruitor ca să binevoiţi a ordona să se ia cele mai urgente măsuri şi să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaşte, oriunde vor fi, urmărindu-se toţi ostaşii vinovaţi, binevoind a dispune reînnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaşte şi tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Ţării, Sfântul Dumitru fiind însuşi Patronul Capitalei Bucureşti. Al Excelenţei Voastre, cu tot dinadinsul rugător pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Vă de la Dumnezeu sănătatea şi pacea aşteptată de către toată lumea îndurerată. Conon, Mitropolit Primat.“ „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureşteni“ „A doua zi, dis de dimineaţă, se răspândi ca fulgerul, prin toate mahalalele, ştirea cea senzaţională şi un curent electric străbătu populaţiunea“ - notează Constantin Bacalbaşa în Capitala sub ocupaţie. Pe dată, miile de oameni - mai ales femei - porniră în cete către Deal. „La un moment poliţia a trebuit să intervie spre a linişti şi a imprăştia poporul. I s-au dat făgăduieli solemne că Sfântul va fi readus la Mitropolie. Exista o legendă în populaţia bucureşteană că, atunci când Sfântul - pentru cuvinte tainice - nu vrea să fie ridicat la sfeştanii aducătoare de ploaie sau altele, se lăsa greu. Şi atunci nici o putere omenească nu-l poate urni din loc. Mirarea era, prin urmare, cum de s-a lăsat Sfântul ridicat şi nu s-a lăsat greu“. Vasile Th. Caulicov consemnează în jurnalul său: „Populaţiunea credincioasă a primit ştirea cu o revoltă mai mare decât cea a pierderei Dobrogei; populaţia cealaltă, a primit ştirea cu glume. (...) Azi, oamenii răi de gură pe care i-am auzit vorbind spuneau: «Dacă s-a lăsat el să-l ridice bulgarii, ducă-se!»“. Dar n-a fost aşa. La două zile după furtul de la Mitropolie, generalul Zach, comandant al judeţului Vlasca XI, îl informa pe prefectul aceluiaşi judeţ, într-o scrisoare în limba franceză: „Domnule Prefect Moldoveanu, Moaştele Sfântului Dumitru într-un sicriu măreţ de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserică din Bucureşti, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruţă cu cal, pentru a şterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldaţi armaţi pe calea Bucureştiului, spre a opri hoţii. În dreptul satului Daia, el a găsit căruţa căutată, însoţită de soldaţi bulgari foarte armaţi. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiţeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situaţiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu şi depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofiţer şi soldaţi armaţi până la 19 Februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani înarmaţi, la Bucureşti. După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în istoria religioasă a României. Vă rog a lua notă de meritele dlui. Rhefeld. Primiţi, Domnule, salutările mele sincere, Zach General al Bavariei şi Comandant al judeţului Vlasca XI“. Documentele Mitropoliei menţionează bucuria cu care locuitorii Bucureştiului au întâmpinat revenirea moaştelor în Capitală. „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureşteni, de s-au îngrozit şi nemţii. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoţi şi călugări. S-au făcut rugăciuni de mulţumire înaintea bisericii, după care racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost aşezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureştenilor care a durat o lună.“ Prăznuit de toţi românii, din anul 1955 Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). În anul 1955, constatând marea cinstire a Sfântului Cuvios Dimitrie în evlavia românilor din întreaga ţară, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, stabilindu-i ca zi de prăznuire 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Această hotărâre sinodală, primită cu mare bucurie de credincioşi, a fost şi un act de curaj al patriarhului Justinian faţă de intenţia edililor atei ai oraşului, care, incomodaţi de prezenţa zilnică şi în număr mare a bucureştenilor pe Colina Mitropoliei, la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie, căutau să-l mute din Catedrală.