Sfântul Grigorie de Nyssa şi antropologia

Gândirea Sfântului Grigorie de Nyssa s-a axat pe crearea, căderea în păcat şi mântuirea omului, adică antropologia teologică. De teologia Sfântului Grigorie de Nyssa s-a ocupat pr. prof. dr. Vasile Răducă, în „Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa“, apărută în anul 1996. „În centrul preocupărilor Sfântului Grigorie se află omul, dar nu omul izolat de lume şi de Dumnezeu. El dăinuie în lume, într-un fel dependent de ea, dar şi deasupra ei prin grija deosebită arătată de Creator. Modul în care episcopul Nyssei a înţeles existenţa lui Dumnezeu şi a lumii, precum şi raporturile stabilite între Dumnezeu şi lume sunt determinante pentru concepţia pe care şi-a făcut-o Sfântul Grigorie despre om, despre rostul lui în lume şi şansele sau posibilităţile mântuirii în această lume“, susţine părintele profesor.

Datorită Chipului lui Dumnezeu prezent în om, desăvârşirea omului depinde de raporturile pe care le are acesta cu Dumnezeu, dar şi cu lumea, prin natura sa umană. Lumea nu este un absolut, ci îşi are originea în structurarea unor calităţi spirituale create de Dumnezeu, din iubire, când şi cum El a voit. Ea este purtătoarea unor sensuri duhovniceşti. Lumea are valoare reală pentru om atâta vreme cât el îi descoperă şi înţelege aceste sensuri. „În om, lumea este ridicată la nivelul dialogării şi comuniunii cu Dumnezeu. Creat după Chipul Dumnezeului-comuniune, omul nu poate exista decât în comuniune. Dar, dat fiind că este o fiinţă personală, el se poate menţine şi creşte în comuniune, însă poate şi să întrerupă această comuniune. Cu toate că, numai în comuniune cu Dumnezeu, omul deţine posibilitatea de a se menţine şi progresa în existenţă, comuniunea cu Dumnezeu nu-i este impusă“, mai spune pr. Răducă. Înlănţuirea decepţiilor duce omenirea la dorinţa revenirii la starea dintâi Sfântul Grigorie de Nyssa are un mare respect pentru libertatea omului, „în libertate omul îşi afirmă demnitatea şi specificitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de lumea sensibilă, din care el este o parte“. După Sfântul Grigorie, libertate nu este aceeaşi cu liberul arbitru (determinarea între bine şi rău), ci este modul de a acţiona neîmpiedicat de vreun rău sau de vreo patimă, avântul care se orientează spre Bine, fără reţineri, contestări sau întrebări. „Libertatea în care omul este egal cu Dumnezeu este nepătimirea, adică starea omului liber de orice păcat şi străin de orice experienţă a răului.“ Porunca dată de Dumnezeu protopărinţilor, a fost, după Sfântul Grigorie, „legea de viaţă“ sau îndreptar spre comuniune. „Că vrem sau nu, în înţelegerea episcopului Nyssei, depindem în mod absolut de voinţa lui Dumnezeu, Care a creat lumea şi omul. Modul în care Dumnezeu a acţionat a stabilit şi modul de a fi al lumii şi al omului“, explică pr. prof. Vasile Răducă. Viaţa fiinţei înstrăinate de Dumnezeu se mişcă, potrivit Sfântului Grigorie, între naştere şi moarte, între plăcere şi durere, între dorinţă dezorientată şi iluzie care duc la suferinţa fizică şi morală, iar înlănţuirea decepţiilor duce omenirea la saturarea de rău şi la dorinţa revenirii la starea dintâi. „Nu dumnezeirea a suferit!“ Restaurarea firii umane se realizează prin restaurarea real-istorică a „pârgăi asumate din natura umană şi în potenţă a tuturor inşilor umani“ şi prin restaurarea concret-istorică a „tuturor inşilor umani prin integrarea lor în noua creaţie a lui Hristos: Biserica“. „Regăsim la Sfântul Grigorie ideile recapitulării, a ascultării şi a împăcării, ideea jertfei răscumpărătoare, precum şi tema îndumnezeirii naturii umane asumate. După Sfântul Grigorie, moartea lui Hristos era necesară, dar nu a fost o pedeapsă impusă de Dumnezeu (ca la Origen). Hristos nu este victima morţii, ci Se supune morţii prin iconomie (pentru a distruge pe diavol acolo unde acesta era mai puternic - în moarte).“ Suferinţa este urmarea unei boli (păcatul), restaurarea este revenirea la starea de sănătate existenţială, adică la starea naturală în care omul fusese creat. Sfântul Grigorie este convins că suferinţa lui Iisus a fost reală. „Dar el nu spune că Fiul lui Dumnezeu a suferit. Nu dumnezeirea a suferit, ci ea şi-a împropriat suferinţa naturii umane. Puterea lucrării răscumpărătoare a lui Hristos se continuă în lume prin participarea tuturor oamenilor la firea umană asumată, îndumnezeită, înviată şi proslăvită a Cuvântului“, spune pr. Răducă, care aminteşte că în procesul restaurării individuale, Sfântul Grigorie pune un mare accent pe Sfintele Taine. Botezul este Baia renaşterii, unde recăpătăm înfierea şi suntem restabiliţi în comuniunea de la început, Euharistia ne oferă antidotul nemuririi, iar Mărturisirea ne dă putere să biruim totdeauna pe cel care ne atacă mereu. „Omul creat pentru a se bucura de frumuseţea lumii şi de prezenţa lui Dumnezeu are în el chemarea la desăvârşire. Păcatul, ca act personal, îl face să piardă posibilităţile desăvârşirii. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut Om tocmai pentru că omul a căzut, de aceea restaurarea naturii umane căzute va fi posibilă numai în Hristos. Restaurarea înseamnă, aşadar, revenirea omului, căzut prin păcat, la starea dinaintea căderii, de unde procesul desăvârşirii se continuă, aşa cum Adam l-ar fi continuat dacă nu ar fi căzut în păcat“, concluzionează pr. prof. dr. Vasile Răducă.