Sfântul Ierarh Dosoftei a fost cinstit în mănăstirea sa de metanie

Un articol de: Irina Ursachi - 17 Decembrie 2024

Vineri, 13 decembrie, la Probota, mănăstirea de metanie a Sfântului Ierarh Dosoftei, au fost aduse spre închinare cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare făcător de minuni, mângâietor și grabnic-ajutător. Racla cu cel mai de preț odor al acestor meleaguri a fost adusă din Cetatea Sucevei de o delegație a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar eparhial.

La ceas de seară, în localitatea Probota, județul Suceava, în sunet de toacă și în bătaia clopotelor, cel mai iubit sfânt al Bucovinei a fost întâmpinat de un numeros sobor de preoți ai Protopopiatului Fălticeni, de obștea de maici a mănăstirii îndrumată duhovnicește de stravrofora Marina Țurcanu, de credincioși cu prapuri și cruci în mâini sau cu lumânări, candele aprinse în calea alaiului care l-a însoțit pe cel mai drag oaspete.

Cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în biserica mănăstirii, unde a fost citit un fragment din slujba Acatistului. La final, pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului cultural al Centrului eparhial Suceava, a vorbit despre însemnătatea acestui moment istoric, amintind faptul că în perioada 17-20 octombrie 2024 Arhiepiscopia Sucevei și Rădău­ților a organizat Simpozionul Internațional „Mitropolitul Dosoftei - Sfânt, Ctitor, Cărturar - Jubileu 400”.

A urmat oferirea unor distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Stavrofora Marina Ţurcanu, stareţa Mănăstirii Probota, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, soborului slujitor și tuturor celor care au făcut posibil ca acest eveniment extraordinar să împodobească duhov­nicește sufletele creștinilor din această zonă și ale obștii monahale.

A fost săvârșită slujba de priveghere în prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, răspunsurile liturgice fiind oferite de către Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanul” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. 

A urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte, sub protia Episcopului-vicar al locului.

În dimineața zilei de sâmbătă, 14 decembrie, delegația Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a însoțit odorul cel mai de preț al Cetății Sucevei către paraclisul așezământului monahal.