Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit de timişeni şi arădeni
La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în Parohia Arad-Subcetate, Protopopiatul Arad, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la hramul Mănăstirii Timişeni-Şag.
La praznicul care încheie şirul marilor sărbători ale anului bisericesc şi este rânduit cu zi de post, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Biserica cu hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Parohia Arad-Subcetate, Protopopiatul Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sosire, în faţa bisericii, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de parohul bisericii, pr. Radomir Stoica, dar şi de mulţimea credincioşilor prezenţi la slujbă. În cuvântul părintesc de învăţătură, temeluit pe textul pericopelor Apostolului şi Evangheliei zilei (Faptele Apostolilor 13, Marcu 6), chiriarhul a vorbit de personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul în lumina legăturii dintre Vechiul şi Noul Testament, misiunea sa anticipând pe cea a Mântuitorului, încununarea martirică a acesteia ducând gândul creştinesc la cea a Sfinţilor Brâncoveni, hramul bisericii parohiale, care a fost cinstit în această lună de sfârşit al anului bisericesc. La finalul slujbei, în numele tuturor celor prezenţi, preotul paroh a adus alese mulţumiri chiriarhului pentru vizita în parohie şi îndeosebi pentru purtarea de grijă părintească pe care o are faţă de această mică comunitate arădeană.
Parohia ortodoxă română „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din cartierul arădean Subcetate a fost înfiinţată în anul 2004, părintele Radomir Stoica, la vremea aceea duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, fiind numit preot paroh. În primii ani s-au slujit Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe într-un paraclis improvizat, iar în primăvara anului 2010, prin osteneala enoriaşilor şi a altor credincioşi, s-a început construirea noului lăcaş de cult, o biserică de lemn, finalizată în acelaşi an şi sfinţită de hram de către IPS Timotei. În perspectivă, parohia preconizează construirea unui nou locaş de cult, mai încăpător, în apropierea actualei biserici, existând deja un proiect în curs de finalizare.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral Teoforos, condus de diac. Ion Alexandru Ardereanu.
Hramul Mănăstirii Timişeni
Şi în acest an, de sărbătoarea închinată Înaintemergătorului Domnului, zeci de pelerini din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Timişeni din apropierea localităţii Şag, judeţul Timiş. Bucuria praznicului a fost încununată de prezenţa, în mijlocul pelerinilor şi al obştii monahale conduse de stavrofora Casiana, a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare a mănăstirii, înconjurat de preoţi şi diaconi de la mai multe parohii şi mănăstiri din cuprinsul eparhiei. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor veniţi la praznic, ierom. Nectarie Arvai, stareţul Mănăstirii Româneşti, a vorbit despre exemplul duhovnicesc pe care Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ni-l pune înainte prin viaţa sa îngerească, cu totul închinată propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi binevestirii Împărăţiei cerurilor. Totodată, a evidenţiat importanţa pe care Biserica o acordă cinstirii Înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului, pe care Mântuitorul Hristos îl numeşte „cel mai mare om născut din femeie“.
„Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare sihastru şi postitor din câţi au fost vreodată. Viaţa lui aspră pe care a dus-o în pustiul Iordanului, chemarea poporului la mărturisirea păcatelor şi la pocăinţă, vrednicia de a-L boteza pe Domnul Iisus Hristos, mărturisirea adevărului şi însetarea de dreptate care i-a atras şi pedeapsa tăierii capului, toate acestea fac din Sfântul Ioan Prorocul, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul, un model pentru noi, cei care considerăm că cei mai mari oameni sunt sfinţii Bisericii“, a precizat ierom. Nectarie Arvai.
La momentul rânduit din slujbă, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a transmis obştii monahale de aici şi tuturor pelerinilor veniţi la sărbătoarea hramului binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum şi îndemnul de a urma Sfântului Proroc Ioan Botezătorul în smerenie şi pocăinţă, mărturisind în toată viaţa noastră puterea şi lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu.