Sfântul Maslu pentru răniții din spitalele bucureștene
Pentru însănătoșirea celor răniți în incendiul de la clubul bucureștean Colectiv, produs în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în capelele spitalelor din București a fost săvârșită de mai multe ori Taina Sfântului Maslu în aceste zile.
Încă din dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 octombrie, preoţii de caritate din spitalele bucureştene au mers prin saloanele de terapie intensivă ale spitalelor, unde au fost internaţi cei grav răniţi, pentru a-i cerceta şi „pentru a oficia Taina Sfintei Spovedanii şi a fost administrată Sfânta Împărtăşanie, acolo unde a fost posibil, în special la Spitalul de Arşi”, potrivit pr. Marius Ciprian Dinu, coordonatorul preoţilor de caritate din spitalele Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Preoţii de spitale au săvârşit Sfântul Maslu și sâmbătă seara, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, apoi duminică seara, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti, iar luni, 3 noiembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde slujba a fost oficiată de 9 slujitori, în prezenţa membrilor familiei şi a apropiaţilor celor aflaţi în suferinţă. „Am venit la spital sâmbătă dimineaţa. Am trecut pe la paturile bolnavilor, apoi am luat de la personalul medical numele tuturor celor care au trecut prin acest accident şi sunt în suferinţă, pentru a-i pomeni în rugăciune. I-am pomenit şi duminică la Sfânta Liturghie, iar astăzi (n.r., luni, 3 noiembrie) am săvârşit Taina Sfântului Maslu. Ne rugăm pentru vindecarea celor care sunt acum în durere, pentru alinarea suferinţei rudelor lor şi pentru cei care, după ce au ieşit din club, s-au întors pentru a-i salva, dar care au murit. A fost o jertfă pentru salvarea vieţilor prietenilor şi necunoscuţilor care erau acolo. Am vorbit şi cu câţiva dintre membrii familiei pentru a-i consola şi întări”, a spus pr. Marian Sava, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti. La finalul Sfântului Maslu, la capela de la Universitar a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru cei care au decedat în incendiu.
„Prezenţa preoţilor de caritate în spitalele bucureştene este mai intensă în aceste zile, dat fiind tragismul situaţiei, dar şi în continuare, fiindcă tratamentul va dura luni de zile. Pe lângă prezenţa preoţilor la căpătâiul bolnavilor, este nevoie de rugăciuni pentru ei şi, mai mult decât cuvinte, este nevoie de îmbrăţişări”, a spus pr. Marius Ciprian Dinu, coordonatorul preoţilor de caritate din spitalele Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Taina Sfântului Maslu pentru cei aflaţi în suferinţă va mai fi oficiată și astăzi, 4 noiembrie, la capela Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca.