Sfântul Mercurie, cinstit în Catedrala arhiepiscopală din Râmnic

Un articol de: Arhid. Cristian Cioteanu - 26 Noiembrie 2013

Credincioşii ortodocşi din municipiul Râmnicu Vâlcea au venit în număr mare la Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din municipiu, în ziua de luni, 25 noiembrie, când au fost prăznuiţi Sfântul Mare Mucenic Mercurie şi Sfânta Muceniţă Ecaterina. În acest sfânt lăcaş, unde se află la loc de cinste, spre închinare, cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, a fost oficiată Sfânta Liturghie de protos. Sebastian Mihalcea, eclesiarhul catedralei, înconjurat de un sobor de slujitori. La finalul slujbei, părintele eclesiarh a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a elogiat viaţa şi martiriul Sfântului Mare Mucenic Mercurie. „Este o mare binecuvântare să avem în Catedrala arhiepiscopală sfintele moaşte, odoare de mare preţ pe care trebuie să le cinstim şi ne rugăm ca şi noi să fim învredniciţi de aceeaşi bucurie, slavă şi cinste înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor săi“, a spus protos. Sebastian Mihalcea.

Catedrala arhiepiscopală a Râmnicului păstrează la loc de cinste ca moaşte capul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, din anul 1776, când a fost adus aici de către episcopul Partenie de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Ocnele Mari. A stat aici până în anul 1916, când a fost transportat cu alte obiecte de cult la Moscova. În timpul patriarhului Iustin Moisescu, a fost readus în ţară şi, la solicitarea mitropolitului Nestor Vornicescu, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, capul Sfântului Mercurie a revenit la catedrala din Râmnic, unde se află spre închinare până astăzi.

Alături de moaştele Sfântului Mare Mucenic Mercurie se află şi cele ale Sfinţilor Carp Episcopul şi Teodor Stratilat, ale Sfântului Nectarie, ale Sfinţilor 5 Mucenici din Samotracia şi ale Cuvioşilor Martiri de la Mănăstirea „Sfântul Cu-vios Teodosie“ din Palestina.