Sfântul Pantelimon, sărbătorit la Schitul Ciobănoaia din Buzău
Schitul Ciobănoaia din comuna Merei, județul Buzău, și-a sărbătorit vineri, 27 iulie 2018, hramul. În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în altarul de vară al așezământului monahal. Totodată, ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii schitului, mutați la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar al eparhiei „Sfântul Roman Melodul”. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la sfintele slujbe, în care a vorbit despre viața și faptele minunate ale Sfântului Pantelimon, dar și despre importanța păstrării sănătății sufletești și trupești. În soborul slujitorilor s-au aflat pr. Marian Gegea, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare, arhim.Teoctist Basarab, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, precum și alți preoți și diaconi.
Cu acest prilej, ieromonahul Macarie Gherghe, egumenul Schitului Ciobănoaia, a fost hirotesit întru protosinghel. Așezământul monahal de la Ciobănoaia este schit de călugări, fiind atestat documentar, întâia oară, în anul 1700, sub numele de Schitul Apşoara.
Biserica de lemn a schitului, cu hramul „Sfântul Pantelimon”, a fost ctitorită, spre sfârșitul secolului al XVII-lea, de către un boier buzoian, căpitanul de dorobanți Dragomir Băncescu, al cărui mormânt se află în interiorul sfântului locaş.
În anii 2007-2008, a fost ridicat paraclisul închinat Sfântului Teodosie de la Mănăstirea Brazi, care a fost sfințit la data de 30 august 2008.