Sfântul Proroc Ilie cinstit în Eparhia Banatului Montan
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Catedralei Episcopale din Caransebeș, a mai multor așezăminte monahale, dar și biserici de parohie din Episcopia Caransebeșului. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a poposit luni, 20 iulie, la Schitul de pe Muntele Semenic, judeţul Caraş-Severin. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la un Altar amenajat lângă biserica schitului și a înălțat rugăciuni și pentru odihna sufletului părintelui Porfirie Nica, cel care a slujit la acest schit din 1989 până în 2025. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Alături de soborul slujitor s-au rugat foarte mulți credincioși ce au urcat pe munte din mai multe zone ale Banatului, dar și din alte părţi ale țării noastre. Au fost prezenți numeroși tineri, membri ATOR Banatul de Munte. Credincioşii au avut bucuria duhovnicească să se închine și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra, ce a fost adusă spre cinstire cu prilejul hramului.
În ajunul sărbătorii Sfântului Ilie, Părintele Episcop Lucian a fost alături de obștea și credincioșii Mănăstirii Vasiova. Ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, aducând și aici bucurie duhovnicească tuturor celor ce au participat la sfintele rugăciuni, cinstindu-l pe ocrotitorul acestui așezământ monahal.