Sfântul Vasile cel Mare, modelul jertfei sociale

Pe Sfântul Vasile cel Mare îl simţim apropiat de noi şi îl întâmpinăm cu multe rugăciuni fierbinţi şi cu inimi curate. El a slujit unui ideal moral netrecător, ce rămâne la fel de actual: idealul virtuţii, al slujirii lui Dumnezeu şi omului. Este idealul deschiderii sufleteşti către toată lumea, al înfrăţirii şi virtuţii sociale. În oglinda strălucitoare a vieţii şi faptelor lui, noi toţi să ne regăsim. S-a străduit să pună în lucrare toate facultăţile sufleteşti, înnobilând şi îmbogăţind omul lăuntric, pregătindu-l pentru viaţa veşnică.

 

Sfinţii Părinţi Capadocieni au chemat lumea la o înnoire morală în Hristos. Sfântul Vasile cel Mare zicea: „Imită, omule, pământul“, combătând patima lăcomiei. Căci pământul nu rodeşte pentru sine, ci pentru altul, pentru noi toţi. E mai de preţ să ai un nume frumos decât să fii bogat. Nu aştepta lipsa de grâu ca să-ţi deschizi grânarele, speculând nenorocirile omeneşti. Sfântul Părinte nu şi-a sacrificat numai rezervele sale materiale pentru ceilalţi, ci întreaga sa viaţă. El însuşi spăla rănile leproşilor, iar când s-a stins din viaţă, la nici 50 de ani, a fost plâns şi de păgâni, şi de evrei. Sensibil la durerile celor care erau în jur, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Precum suferinţa unui membru al corpului se întinde la toate, aşa trebuie să fie simţită suferinţa unui om la toţi oamenii. (...) Nu prin indiferenţă la suferinţa altora vor evita cei sănătoşi suferinţa proprie, ci prin luarea de măsuri pentru tămăduirea ei, acolo unde s-a ivit“.

 

Două gânduri exprimate de Sfântul Vasile cel Mare ar trebui să ne stăpânească: să avem sufletul cât mai larg şi mai deschis faţă de toţi, cum ne-o cere veacul de acum, iar privitor la slujirea preoţească, să fim conştienţi că suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu la mântuirea oamenilor. 

 

Întreaga activitate pastorală şi misionară, teologică şi învăţătorească a Sfântului Vasile reprezintă un act de iubire faţă de Hristos şi de semeni. Din dragoste faţă de oameni a apărut „Vasiliada“, „cetatea milei creştine“, cum o numea Sfântul Grigorie Teologul. (Pr. Claudiu Pîrvu)