Sfântul Voievod Neagoe Basarab, sărbătorit la Târgoviște
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei şi Exarh patriarhal, a fost săvârșită marți, 26 septembrie 2017, Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Slujba a fost oficiată în catedrala istorică din Târgoviște, ctitoria sfântului voievod muntean, de la al cărei început al zidirii se împlinesc anul acesta 500 de ani, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
La eveniment au participat preoți din cadrul Centrului eparhial, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Valahia din Târgoviște și de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, studenți și elevi de la școli din municipiul Târgoviște, preoți și diaconi ai catedralei, autorități locale, precum și numeroși credincioși.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon a vorbit despre rolul spiritual și cultural deosebit al sfântului voievod în istoria neamului românesc, el fiind cel mai cunoscut ucenic al Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, autorul celui mai important volum de înțelepciune creștină medievală românească și mare sprijinitor al Ortodoxiei universale, în țara noastră, la Muntele Athos, dar și în întreg Răsăritul creștin. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat volumul intitulat Catedrala Mitropolitană din Târgoviște - simbol al efervescenței misionare, spirituale și culturale muntene - 500 de ani de la începutul ridicării ei.
În aceeași zi, IPS Mitropolit Nifon a efectuat o vizită pastorală la parohia cu hramul „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, din cartierul Tineretului al istoricei Cetăți de Scaun a Țării Românești, unde a evaluat stadiul lucrărilor în vederea târnosirii sfântului locaș. Această nouă biserică a fost ridicată în ultimii ani, ca o ofrandă peste timp adusă operei culturale și eclesiale a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, la inițiativa Înaltprea sfinției Sale, pentru a fi mărturie, semn al credinței și locaș de închinare pentru locuitorii celui mai nou cartier târgoviștean.