Sfaturi pentru şofatul pe ploaie
Condusul maşinii pe vreme ploioasă este mai dificil. Aceste sfaturi de la Goodyear vă vor ajuta să fiţi în siguranţă pe şosele umede.
Verificaţi-vă în mod regulat anvelopele. Întotdeauna verificaţi anvelopele înainte de a pleca la drum. Menţineţi-vă anvelopele umflate corespunzător. Presiunea corectă a aerului din anvelope este specificată de producătorul autoturismului şi poate fi găsită pe marginea portierei vehiculului, pe stâlpul portierei, pe uşa torpedoului sau pe clapeta rezervorului de combustibil. Este necesar să verificaţi presiunea aerului din anvelope minimum o dată pe lună.
Cea mai bună metodă de a evita deraparea este să reduceţi viteza. Şofatul cu viteză redusă permite unei suprafeţe mai mari a benzii de rulare să ia contact cu carosabilul, ceea ce conduce la o tracţiune mai bună.
Dacă vi se întâmplă să derapaţi, nu călcaţi brusc pedala de frână. Nu călcaţi brusc pedala de frână dacă maşina este dotată cu sistem antiblocare pentru frâne (ABS). În schimb, aplicaţi o presiune fermă, constantă pe pedala de frână şi îndreptaţi volanul spre direcţia în care maşina derapează.
Menţineţi distanţa faţă de vehiculul din faţă.
Durează de trei ori mai mult să frânaţi pe carosabil umed decât pe carosabil uscat. Menţineţi puţin peste două lungimi de autoturism între dumneavoastră şi vehiculul din faţă. Evitaţi să folosiţi frânele. Ori de câte ori este posibil, încetiniţi luând piciorul de pe pedala de acceleraţie. Aprindeţi farurile, chiar şi pe ploaie uşoară. Trebuie verificat cu regularitate dacă farurile, poziţiile spate, stopurile sau luminile de semnalizare funcţionează corect.
Dacă ploaia se înteţeşte, trebuie să opriţi. Când vizibilitatea este atât de redusă încât marginea drumului sau celelalte vehicule nu pot fi văzute la distanţă sigură, trebuie să opriţi pe marginea drumului şi să aşteptaţi ca ploaia să se potolească. Menţineţi farurile aprinse şi aprindeţi luminile de avarie pentru a-i avertiza pe ceilalţi şoferi. Dacă aţi condus prin apă stătătoare suficient de adâncă să ude saboţii de frână, frânaţi uşor pentru a-i usca. Nu şofaţi când sunteţi obosit. Opriţi la intervale de cel puţin două ore sau la fiecare 250 de kilometri, pentru a vă odihni. (C. Ciocan)